Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare: Apelul UE la SUA şi Rusia după ce Kremlinul a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice

Uniunea Europeană a îndemnat, luni, Statele Unite şi Rusia să continue dialogul pentru menţinerea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul în care Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice după decizia Washingtonului de retragere din acest acord.

1787 afişări
Imaginea articolului Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare: Apelul UE la SUA şi Rusia după ce Kremlinul a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare: Apelul UE la SUA şi Rusia după ce Kremlinul a avertizat că va dezvolta noi rachete atomice

"Statele Unite şi Federaţia Rusă trebuie să continue dialogul constructiv pentru menţinerea Tratatului şi pentru a se asigura că este aplicat în mod complet şi verificabil", a declarat, luni, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a anunţat sâmbătă seară preşedintele Donald Trump, acuzând Rusia de încălcarea acordului din anul 1987.

Kremlinul a semnalat luni că Rusia va fi nevoit să dezvolte noi tipuri de rachete nucleare. "Este vorba de securitatea strategică. Măsurile de acest fel pot face lumea mai periculoasă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei. "Retragerea SUA din acest Tratat forţează Rusia să ia măsuri pentru a-şi garanta securitatea. Dacă Statele Unite dezvoltă noi sisteme, sunt necesare măsuri din partea Rusiei pentru restabilirea echilibrului de forţe", a subliniat Peskov.

Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a anunţat sâmbătă seară preşedintele Donald Trump. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

"Statele Unite nu vor permite Rusiei să producă armament în timp ce noi nu avem voie. Nu ştiu de ce fostul preşedinte Barack Obama nu a purtat negocieri sau nu a abandonat Tratatul". Rusia "încalcă de mulţi ani acest acord", a declarat Donald Trump la un eveniment electoral desfăşurat în statul Nevada. "Vom încheia acest acord, ne vom retrage. Vom dezvolta armament de acest gen", a spus Donald Trump.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov.

Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Rusia a negat că ar încălca Tratatul INF, dar a acuzat că sistemele balistice instalate de SUA în România intră în contradicţie cu acest acord.

Statele Unite au început să instaleze în România şi Polonia sisteme de rachete ofensive, prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent Vladimir Iermakov, şeful Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. "Există grave semne de întrebare referitoare la acţiunile colegilor noştri americani, acţiuni care sunt în contradicţie cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România şi Polonia", a declarat Vladimir Iermakov la începutul lunii octombrie, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU. Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România şi Polonia a sistemelor Aegis şi a lansatoarelor MK-41, care ar putea fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acţiune.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici