Un oficial sirian de rang înalt a efectuat prima vizită în Europa de la începutul crizei, în 2011

Consiliera preşedintelui sirian Bashar al-Assad Boussaina Chaabane a efectuat săptămâna trecută o vizită la Oslo, prima în Europa a unui oficial sirian de rang înalt în ultimii peste trei ani, de când a început a criza din ţara sa, a anunţat biroul acesteia.

222 afişări
Imaginea articolului Un oficial sirian de rang înalt a efectuat prima vizită în Europa de la începutul crizei, în 2011

Un oficial sirian de rang înalt a efectuat prima vizită în Europa de la începutul crizei, în 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dr Boussaina Chaabane s-a aflat la Oslo pe 19 şi 19 iunie, la invitaţia Ministerului norvegian de Externe de a participa la o conferinţă", a declarat duminică pentru AFP unul dintre colaboratorii ei.

"Este vorba despre prima vizită a unui oficial sirian de rang înalt în Europa de la începutul crizei", a adăugat el.

Manifestaţii împotriva regimului, care au început în martie 2011 în Siria, s-au transformat, după ce au fost reprimate în sânge, într-o insurecţie armată care a degenerat într-un război total, soldat cu peste 162.000 de morţi.

Uniunea Europeană (UE), din care Norvegia nu face parte, a impus o serie de sancţiuni, creând o listă cu personalităţi cărora le-a interzis sejurul, pe care se află şi numele lui Chaabane.

Potrivit biroului ei, Chaabane s-a întâlnit cu ministrul norvegian de Externe Borge Brende, fostul preşedinte american Jimmy Carter, adjunctul secretarului general al ONU pentru Afaceri Politice Jeffrey Feltmann şi şeful Biroului preşedintelui iranian.

Cotidianul al-Watan, apropiat puterii, scrie că Chaabane a prezentat "punctul de vedere al Siriei cu privire la terorismul care afectează regiunea şi posibile soluţii în lupta împotriva acestuia".

Ea a insistat, de asemenea, "asupra a ceea ce poate Occidentul să facă pentru a opri sosirea unor arme, bani şi terorişti în Orientul Mijlociu şi pentru restabilirea stabilităţii şi securităţii în regiune, fără să intervină în afacerile interne ale popoarelor, lăsându-le să-şi decidă soarta şi să-şi aleagă liderii".

Forumul de la Oslo, organizat în colaborare de către Ministerul norvegian de Externe şi Centrul pentru Dialog Umanitar, ajuns la a 12-a ediţie, "invită oficiali de rang înalt, specialişti în soluţionarea conflictelor şi actori de prim-plan în procesul de pace la o serie de întâlniri discrete, cu scopul de face schimb de experienţă şi a identifica provocări", se arată în documentul de prezentare.

Potrivit al-Watan, "atmosfera de la conferinţă a fost foarte pozitivă, iar participanţii au convenit asupra necesităţii deschiderii unei noi pagini între ţările din lume şi Orientul Mijlociu, în vederea restabilirii securităţii în întreaga regiune, în contextul în care teroriştii au ajuns la porţile Europei şi reprezintă principala ameninţare la adresa acesteia".

Anterior, Chaabane a efectuat o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit, pe 16 iunie, cu adjunctul ministrului rus de Externe Mihail Bogdanov.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici