Un proiect așteptat de patru decenii: începe investiția elvețiană în Breznița

Publicat: 01 12. 2025, 09:48

Aflată în partea de sud-vest a Bulgariei, la poalele munților Pirin, Breznița se pregătește pentru o investiție de amploare care va transforma întreaga zonă. Municipalitatea Gotse Delchev a aprobat colaborarea cu compania elvețiană Wasserberg GmbH din Zug.

Se deschide astfel drumul pentru demararea lucrărilor necesare realizării Complexului Hidroenergetic Breznița. Proiectul a fost considerat de ani buni esențial pentru dezvoltarea zonei.

Breznița, beneficiara unui proiect vital

Potrivit autorităților locale, investiția presupune ridicarea unui baraj cu o capacitate de aproximativ 5 milioane de metri cubi, care va acoperi peste 1,2 kilometri pătrați (km²). Infrastructura conexă va extinde ansamblul la aproximativ 2 km².

Obiectivul, situat la 1.320 de metri altitudine, trebuie să soluționeze problemele istorice de alimentare cu apă și irigații pentru satul Breznița și comunitățile vecine.

„Pentru locuitorii zonei, accesul sigur la apă nu este doar o nevoie, ci o condiție pentru dezvoltare”, spun reprezentanții municipalității.

Vor fi captate trei râuri, fără a afecta mediul natural

„Este primul pas real spre realizarea unui proiect pe care oamenii îl așteaptă de 40 de ani,” a declarat primarul Vladimir Moskov, citat de Novinite. „Intrarea investitorului elvețian oferă garanția financiară și tehnică necesară pentru a transforma această viziune în realitate”.

Planul prevede captarea apelor din trei râuri, Tufcha, Kostena și Glogovica, și menținerea echilibrului natural al acestora. Altfel spus, va fi folosită doar o parte din apă, râurile își vor păstra debitul natural, iar ecosistemele nu vor fi afectate.

Investiția include și construcția a două centrale hidroelectrice, plus o microcentrală suplimentară, toate finanțate integral de elvețieni.

Finanțarea, integral de la elvețieni

„Am analizat toate opțiunile și am decis că este momentul să investim într-un proiect cu impact real asupra comunității locale și asupra producției de energie verde”, a transmis compania elvețiană. „Vom colabora transparent cu autoritățile și locuitorii, pentru a respecta mediul și a maximiza beneficiile economice”.

Urmează elaborarea planului de dezvoltare, urbanizarea terenurilor, achiziția proprietăților necesare și crearea unei societăți mixte între municipalitate și investitor. Gotse Delchev va participa cu 5, maxim 10 procente aport în natură. Partea elvețiană va asigura întreg capitalul financiar.

Locuitorii, informați la fiecare etapă

Toate deciziile esențiale vor fi prezentate publicului înainte de adoptare. „Vom informa cu prioritate locuitorii din Breznița, pentru că ei vor resimți direct beneficiile și schimbările generate de proiect”, au precizat reprezentanții administrației locale bulgare.

Proiectul este considerat unul dintre cele mai importante din istoria municipiului. Investiția va crea locuri de muncă, va moderniza infrastructura și va impulsiona dezvoltarea regiunii.