Uniunea Europeană avertizează că nu va semna un acord comercial cu Marea Britanie înaintea producerii Brexit
„Nu există nicio posibilitate” ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să definitiveze un acord comercial înainte de ieşirea ţării din UE, în martie 2019, a declarat marţi seară Michel Barnier, precizând că, în momentul producerii Brexit, va exista doar o „declaraţie politică” privind viitoarele relaţii bilaterale.
Michel Barnier a subliniat că este pregătit să elaboreze la începutul anului 2018 proiectul de acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană au anunţat în urmă cu câteva zile un acord privind condiţiile producerii Brexit, dar oficiali din cadrul Guvernului Theresa May au semnalat ulterior că prevederile înţelegerii nu au caracter obligatoriu.
„Aş recomanda ca toată lumea să rămână prudentă şi calmă. Vom fi foarte vigilenţi. Nu vom accepta niciun pas înapoi din partea Marii Britanii”, a atras atenţia Michel Barnier.
Citeşte şi: Presupusul autor al atentatului din New York, inculpat pentru comiterea unui act terorist. Bărbatul, în stare gravă după ce s-a aruncat în aer
Citeşte şi: Ambasadorul SUA la Londra: Donald Trump ar putea să viziteze anul următor Marea Britanie
Citeşte şi: Putin şi al-Sisi semnează un acord pentru construirea primei centrale nucleare din Egipt