Unsprezece militari SUA reveniţi din Liberia şi suspecţi de Ebola sunt în carantină în Italia

Publicat: 27 10. 2014, 18:25
Actualizat: 24 10. 2021, 04:17

Cei 11 militari americani au fost plasaţi în carantină pentru 21 de zile într-o bază a Statelor Unite din oraşul italian Vicenza.

Pentagonul a explicat că este vorba de o măsură de precauţie.

Printre militarii care ar putea avea Ebola este şi un general, Darryl Williams, comandantul efectivelor Statelor Unite din Africa.

Ebola a provocat moartea a 4.922 de persoane din 10.141 de cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi Statele Unite), potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).