Va avea Lukashenko soarta lui Ceauşescu? Legătura dintre căderea comunismului în România şi viitorul Belarusului

  • Mulţi analişti din presa internaţională l-au comparat pe Alexander Lukashenko cu fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu.
  • Uite care e legătura dintre căderea lui Nicolae Ceauşescu şi viitorul Belarusului, în contextul protestelor apărute după alegerile din 9 august.
  • Bloomberg a făcut o analiză în care compară căderea lui Ceauşescu cu situaţia de criză din Belarus.
9430 afișări
Imaginea articolului Va avea Lukashenko soarta lui Ceauşescu? Legătura dintre căderea comunismului în România şi viitorul Belarusului

Va avea Lukashenko soarta lui Ceauşescu? Legătura dintre căderea comunismului în România şi viitorul Belarusului

Nu e o surpriză pentru tine că revoluţia din ’89 a avut rezonanţă internaţională. Acum, Bloomberg a făcut o analiză în care compară căderea lui Ceauşescu cu situaţia de criză din Belarus.

Preşedintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a vizitat săptămâna aceasta una dintre marile fabrici din capitala Minsk, cu scopul de a demonstra că mai are sprijin în ciuda protestelor naţionale pentru demisia sa. Ar fi făcut bine să-şi amintească de Nicolae Ceauşescu, notează Bloomberg.

După cum ştii, decizia ultimului lider comunist al României de a se opune unei revoluţii în devenire,  folosindu-se de mii de muncitori în decembrie 1989, s-a dovedit a fi o greşeală fatidică. El a ajuns ţinta mulţimii şi după patru zile a fost nevoit să fugă cu elicopterul, a fost prins şi executat. Cam acelaşi lucru a încercat şi Lukashenko la recepţia de la Uzina de tractoare din Minsk. Tot el, asemănător lui Ceauşescu, a stârnit revoltă.

„Belarusul nu va fi niciodată acelaşi. Lukashenko nu are viitor. Este imposibil, cel puţin pentru mine, să-l văd rămânând în funcţie“, a spus Nigel Gould-Davies, fost ambasador al Regatului Unit în Minsk, într-o declaraţie online.

La cinci zile de la vizita sa, Lukashenko rămâne la putere. El pare hotărât să îşi menţină poziţia în faţa protestelor care au atras sute de mii de oameni în stradă ca urmare a alegerilor prezidenţiale din 9 august, despre care se crede că le-a câştigat fraudulos pentru a-şi prelungi dictatura de 26 de ani.

Dar oare cât de multe s-au schimbat de la căderea dictatorului României după o revoluţie sângeroasă care a înlăturat ultimul regim comunist din Europa de Est şi a anunţat sfârşitul Războiului Rece? America, sub preşedinţia lui Donald Trump, pare să fie mai puţin interesată atunci când vine vorba de securitatea europeană. În urma pierderii statelor satelit din Europa de Est, ce a dus la destrămarea Uniunii Sovietice, Mikhail Gorbaciov a demisionat în 1989, în timp ce Vladimir Putin încearcă astăzi să readucă influenţa Rusiei asupra ţărilor din fostul bloc comunist.

Te întrebi cum se va încheia povestea protestelor din Belarus? Fie odată cu destituirea lui Lukashenko, asemănătoare cu cea a lui Ceauşescu, fie cu rămânerea la putere prin măsuri de represiune şi sprijin extern, ca în cazul lui Nicolas Maduro în Venezuela. Oricum ar fi, sfârşitul va avea implicaţii semnificative nu doar pentru această naţiune de 9,4 milioane de locuitori, dar şi pentru vecinii săi din Uniunea Europeană şi Rusia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici