Video DECLARAŢIA ZILEI - Vicepremierul rus: Republica Moldova ar putea pierde Transnistria din cauza relaţiilor strânse cu România - VIDEO

Republica Moldova riscă să-şi piardă integritatea teritorială, din cauza apropierii de România, a afirmat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, într-un interviu publicat vineri de cotidianul Kommersant, după vizita întreprinsă de oficialul rus în Moldova.

2024 afișări

"Un fapt, evident chiar şi pentru cei mai înverşunaţi susţinători ai unirii cu România, este acela că dacă Republica Moldova face un pas spre România, regiunea Transnistria se va despărţi la acest viraj abrupt", a spus Rogozin.

Oficialul de la Moscova a adăugat că în cazul în care cetăţenii din Republica Moldova doresc să se alăture României "atunci ar trebui mai bine să lase regiunea transnistreană să plece pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu doresc să se alăture României, în cazul în care doresc să rămână un stat suveran, un stat inteligent, care îşi protejează toţi cetăţenii săi, atunci aceasta lucru va dura ani de zile, dar acei ani nu vor fi în zadar, deoarece vor fi folosiţi pentru a restabili integritatea teritorială a ţării."

Rogozin a mai spus că este imposibil să se vorbească despre reluarea discuţiilor asupra statutului regiunii Transnistria, deoarece cele două părţi nu sunt pregătit pentru negocieri de o asemenea anvergură.

Vicepremierul a mai precizat că administraţia de la Moscova este în mod constant interesată de situaţia din Trasnsnistria. "Compatrioţii noştri, cetăţenii noştri, conaţionali pentru noi, cei care trăim aici. Aşa că, indiferent de cât de dificilă este situaţia politică, vă puteţi baza întotdeauna pe Federaţia Rusă", a mai spus Rogozin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici