Viitorul Iranului constă în rachete, nu în negocieri, susţine liderul suprem al ţării

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat, miercuri, că sistemul de rachete reprezintă viitorul acestei ţări, oferind susţinere Gardienilor Revoluţiei, care au atras critici din partea Occidentului pentru testarea de rachete balistice, relatează Reuters online.

2582 afișări
Imaginea articolului Viitorul Iranului constă în rachete, nu în negocieri, susţine liderul suprem al ţării

Viitorul Iranului constă în rachete, nu în negocieri, susţine ayatollahul Ali Khamenei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat, miercuri, că sistemul de rachete reprezintă viitorul acestei ţări, oferind susţinere Gardienilor Revoluţiei, care au atras critici din partea Occidentului pentru testarea de rachete balistice, relatează Reuters online.

Ayatollahul Ali Khamenei a susţinut acordul nuclear încheiat anul trecut între ţara sa şi marile puteri ale lumii, însă de atunci a cerut Iranului să evite alte înţelegeri cu Statele Unite şi aliaţii lor, şi să îşi menţină puterea economică şi militară.

"Ce care spun că viitorul constă în negocieri, nu în rachete, sunt fie ignoranţi, fie trădători", a anunţat Khamenei pe site-ul său.

Acesta are ultimul cuvânt în toate problemele de stat.

"Dacă Republica Islamică urmăreşte derularea de negocieri dar nu are nicio putere de apărare, ar trebui să bată în retragere în faţa ameninţărilor provenind de la orice stat slab", a mai susţinut el.

Comentariile sale par să îl vizeze pe fostul preşedinte Akbar Hashemi Rafsanjani, liderul de facto al unei alianţe politice mai moderate, care a scris pe Twitter săptămâna trecută că "viitorul constă în dialog, nu în rachete".

Gardienii Revoluţiei din Iran au efectuat teste cu rachete balistice la începutul lunii.

Statele Unite şi mai multe puteri europene au susţinut că testele au încălcat rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, care presupune ca Iranul să nu testeze rachete având capacitate nucleară. Rusia a susţinut însă că aceste teste nu au încălcat Rezoluţia 2.231.

Iranul a negat în mai multe rânduri că rachetele sale ar fi concepute cu scopul de a dezvolta arme nucleare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici