Viktor Orban anunță continuarea pregătirilor pentru summitul Trump – Putin

Publicat: 22 10. 2025, 10:09
Actualizat: 22 10. 2025, 10:41
Premierul ungar, Viktor Orban, se adreseaza celor aproximativ 1.500 de persoane ce participa la Universitatea de Vara "Tusvanyos” de la Baile Tusnad, sambata, 25 iulie 2015. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO

Șeful guvernului de la Budapesta a anunțat că ministrul de externe Szijjarto, se află la Washington pentru a continua discuțiile privind organizarea summitului de pace, relatează Reuters.

„Data este încă incertă. Când va veni momentul, o vom organiza”, a notat Orban, pe Facebook despre întâlnire.

Întâlnirea a fost amânată după ce Moscova a respins ideea unui armistițiu imediat în Ucraina, complicând eforturile diplomatice. Donald Trump anunțase săptămâna trecută că intenționează să se întâlnească „în curând” cu Vladimir Putin la Budapesta, pentru a discuta posibilitățile de încheiere a conflictului.

Marți, liderul de la Casa Albă a spus că nu vrea să organizeze o întâlnire degeaba, lăsând totuși de înțeles că intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin.