Vladimir Putin a discutat cu Traian Băsescu despre problema gazelor

Publicat: 07 01. 2009, 11:01
Actualizat: 06 11. 2012, 09:11

"Premierul bulgar şi preşedintele român m-au sunat", le-a transmis Putin lui Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, şi şefului Serviciilor Federale Vamale, Andrei Belianinov.

"Sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la eventimentele actuale", a adăugat premierul rus.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Turcan, a confirmat, pentru MEDIAFAX, faptul că şeful statului a purtat o convorbire telefonică cu premierul rus Vladimir Putin, fără a oferi alte detalii.

Compania rusă Gazprom a suspendat, în noaptea de luni spre marţi, livrările de gaze naturale către Ucraina, măsură care a afectat aprovizionarea a numeroase ţări europene, inclusiv România şi Bulgaria.

Citeşte şi:

Livrările de gaze ruseşti prin Isaccea au fost oprite

Livrările de gaze ruseşti spre ţările din Balcani au fost oprite, anunţă Sofia