Vladimir Putin: Statele Unite au înşelat Rusia în timpul crizei din Ucraina izbucnită în 2014

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Statele Unite au înşelat Rusia în timpul crizei din Ucraina izbucnită în 2014, adăugând că Washingtonul nu ar trebui să se implice în relaţiile ruso-ucrainene, relatează Dpa International.

8899 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin: Statele Unite au înşelat Rusia în timpul crizei din Ucraina izbucnită în 2014

Vladimir Putin: Statele Unite au înşelat Rusia în timpul crizei din Ucraina izbucnită în 2014

Preşedintele rus a afirmat că SUA au cerut Rusiei să exercite presiuni pentru ca Viktor Ianukovici să nu folosească violenţa împotriva manifestanţilor de la Kiev, iar, pe de altă parte, au furnizat sprijin pentru debarcarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean. Putin a precizat că la o zi după cererea Washingtonului, Ianukovici a fost înlăturat de la putere, adăugând că SUA au oferit sprijin celor care au comis ”lovitura de stat”.

Liderul de la Kremlin a susţinut că Statele Unite nu au înşelat niciodată Rusia într-o manieră atât de ”grosolană”.

”Tot aşa cum Rusia nu se implică în relaţia dintre SUA şi Canada, tot aşa SUA nu ar trebui să se implice în relaţiile Rusiei cu Ucraina”, a afirmat Putin, adăugând că Washingtonul a orchestrat ”Maidanul” ucrainean.

De asemenea, Putin a cerut încetarea ostilităţilor din estul Ucrainei şi a negat implicarea Rusiei în conflict.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici