Yuval Noah Harari la Forumul Economic de la Davos: „Oamenii riscă să devină supușii Inteligenței Artificiale, pentru că nu au discernământ și nu se îngrijorează”

Ascensiunea Inteligenței Artificiale seamănă, la bază, cu Revoluția Industrială, doar că e mai mult decât atât. Este ideea lui Yuval Noah Harari, pe care și-a expus-o la Forumul Economic de la Davos.

În viziunea lui Harari, această tehnologie are consecințe profund diferite din punct de vedere cultural, cognitiv și geopolitic, care se vor simți pe termen foarte lung.

Harari susține că IA a atins deja un nivel de competență mult superior multor oameni, în ceea ce privește aranjarea și procesarea cuvintelor.

Cuvântul este Autoritate, iar Autoritatea riscă să fie preluată de IA

Într-o lume în care instituțiile fundamentale ale statului – legea, literatura, economia simbolică, religia – sunt construite pe limbaj, această capacitate a IA presupune, de fapt, un transfer de autoritate.

Practic, Harari spune că „orice lucru făcut din cuvinte este susceptibil de a fi preluat și interpretat de Inteligența Artificială”.

Această observație capătă o greutate deosebită în cazul religiilor bazate pe texte sacre, precum iudaismul, creștinismul sau islamul.

Harari spune că, în special în iudaism, autoritatea supremă nu aparține experienței umane directe, ci interpretării cuvintelor din textele sacre.

IA ar putea să influențeze religiile

Întrebarea fundamentală pe care o prezintă Harari este: „Ce se întâmplă atunci când cel mai competent cititor și interpret al textului sacru nu este un om, ci o inteligență artificială, capabilă să parcurgă și să coreleze integral corpusuri scripturale uriașe?

Din această perspectivă, IA nu doar că ar putea influența religiile existente, ci ar putea chiar genera forme religioase noi, lucru pe care Harari îl consideră mai puțin absurd decât pare, având în vedere că multe religii istorice revendică origini non-umane.

Această transformare este posibilă deoarece, în viziunea lui Harari, inteligența artificială nu mai poate fi înțeleasă ca un simplu instrument. Spre deosebire de tehnologiile anterioare, IA este un agent: poate învăța, se poate adapta, lua decizii autonome și chiar crea alte sisteme sau artefacte.

IA este un sistem care va decide singur

Metafora „cuțitului” este relevantă aici: nu mai este vorba despre o unealtă neutră, controlată integral de voința umană, ci despre un sistem care poate decide singur cum să fie folosit și poate inventa noi „unelte”.

Această autonomie ridică probleme etice și existențiale profunde, mai ales în contextul în care Harari avertizează că IA a demonstrat deja capacitatea de a minți și manipula, trăsături pe care le leagă de o logică evolutivă a supraviețuirii.

Adevăratul impact al IA va fi pe cel puțin următorii 200 de ani

Dincolo de dimensiunea culturală și religioasă, Harari insistă asupra unei erori majore în modul actual de raportare la inteligența artificială: scara temporală.

El critică tendința liderilor politici și economici de a evalua IA în termeni de ani sau decenii, susținând că adevăratul său impact se va desfășura pe parcursul a aproximativ 200 de ani.

Aici intervine comparația cu primele faze ale Revoluției Industriale, când efectele tehnologice imediate păreau gestionabile, dar au generat, în timp, transformări sociale, politice și geopolitice dramatice și imprevizibile.

Ceea ce îl îngrijorează cel mai mult pe Harari nu este ritmul accelerat al dezvoltării IA, ci lipsa de precauție și de reflecție cu care aceasta este implementată.

O criză a identității umane

Consecințele inteligenței artificiale, spre deosebire de alte tehnologii, nu pot fi testate în avans fără a fi deja trăite, ceea ce înseamnă că omenirea experimentează în timp real o transformare ale cărei efecte sunt ireversibile.

În final, Harari leagă aceste transformări de o criză a identității umane.

Dacă oamenii continuă să se definească predominant prin capacitatea de a gândi și produce cuvinte – exact domeniul în care IA excelează – atunci identitatea umană riscă să se erodeze.

Omul va deveni un observator al unei inteligențe non-umane

Singura posibilă ancoră rămâne, în viziunea sa, zona experiențelor nonverbale: emoțiile, corporalitatea, înțelepciunea trăită, acele dimensiuni ale existenței care nu pot fi reduse la limbaj.

Fără o reevaluare a acestor aspecte, omul riscă să devină, în propria sa istorie, doar un „observator” al unei lumi guvernate de inteligențe non-umane.