Economic

Acţiunile Tesla urcă la noi maxime după al doilea trimestru pe profit, cu livrări record

Constructorul auto american Tesla a raportat, miercuri,cel de-al doilea profit trimestrial la rând pe fondul unor livrări record de autovehicule şi a anunţat că va produce peste 500.000 de unităţi în acest an, cu o treime mai mult faţă de cele 367.500 de maşini livrate anul trecut,transmite Reuters.

Incendiu la bordul unui petrolier în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite încearcă să stingă un incendiu izbucnit miercuri la bordul unui petrolier, sub pavilion panamez, în largul coastelor emiratului Sharjah, informează site-ul agenţiei Reuters.

Fed menţine nivelul dobânzii de politică monetară în Statele Unite

Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis, miercuri seară, menţinerea actualei rate a dobânzii de politică monetară, semnalând că ar putea să nu existe modificări în 2020, dat fiind că este an electoral.

Boeing anunţă primele pierderi anuale din 1997, din cauza scandalului 737 MAX

Boeing a anunţat miercuri prima sa pierdere anuală din 1997, din cauza creşterii costurilor legate de situaţia avioanelor 737 MAX şi a anunţat că va reduce din nou producţia de avioane 787 Dreamliner, cea mai mare sursă de lichidităţi, anunţă Reuters.

Se vor întoarce românii din Marea Britanie după Brexit? Răspunsul analiştilor

Este imposibil să se prevadă exact efectele economice ale Brexit asupra României, însă un lucru probabil este că românii obligaţi să plece din Marea Britanie vor alege să se mute tot în interiorul Uniunii Europene în detrimentul întoarcerii acasă, consideră analiştii chestionaţi de MEDIAFAX.

Comisia Europeană aprobă un set comun de instrumente pentru furnizorii 5G. Pot fi aplicate restricţii

Statele membre UE au convenit să consolideze cerinţele de securitate, să evalueze profilurile de risc ale furnizorilor şi să aplice restricţii pertinente pentru furnizorii consideraţi a prezenta un risc ridicat, conform unui set comun de instrumente privind furnizorii reţelelor 5G.

Ministerul în care Curtea de Conturi a găsit erori în situaţiile financiare

Situaţiile financiare ale Ministerului Economiei au prezentat erori şi nu au oferit o imagine reală a pozitiţiei financiare la data de 31 decembrie 2018, se arată în raportul Curţii de Conturi pe anul 2018.

Publicaţie: Germania are dovezi că Huawei a lucrat cu serviciile de informaţii chineze

Guvernul german deţine dovezi potrivit cărora producătorul chinez de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii Huawei a colaborat cu serviciile de informaţii chineze, a informat miercuri cotidianul Handelsblatt.

Un mare producător auto vrea să elimine cel puţin 4.300 de locuri de muncă şi să închidă două fabrici

Nissan vrea să elimine cel puţin 4.300 de locuri de muncă şi să închidă două fabrici, în dorinţa de a economisi 4,4 miliarde de dolari până în 2023, un plan de reduceri de costuri ce contrastează cu strategia expansionistă a fostului CEO Carlos Ghosn, informează Reuters.

Lipsa zăpezii şi a precipitaţiilor ar putea reduce drastic producţia agricolă în 2020

Lipsa zăpezii din iarnă şi temperaturile ridicate pentru acest anotimp au avut un impact negativ asupra culturilor de cereale şi oleaginoase însămânţate în toamna anului 2019,astfel că în unele zone ale ţării grâul tinde să se usuce. Fermierii spun că este criză severă de apă, scrie Ziarul Financiar.

Guvernul ar câştiga 1 miliard lei dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT

Guvernul ar câştiga la buget aproape 1 miliard de lei anual dacă ar elimina scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT, în condiţiile în care în noiembrie 2019 erau 100.000 de angajaţi care beneficiau de scutire, iar salariul mediu brut era de 12.000 de lei,scrie miercuri Ziarul Financiar.

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mici suprafaţe de teren alocate agriculturii

În Uniunea Europeană, suprafaţa de teren totală alocată agriculturii organice a fost de 13,4 milioane de hectare în 2018, echivalentul a 7,5% din totalul suprafeţei agricole utilizate, ceea ce reprezintă o creştere de 34% între anii 2012 şi 2018, potrivit datelor Eurostat publicate miercuri.

Compania mamă a Dacia are un nou director general, un fost şef din cadrul Volkswagen

Consiliul de administraţie al grupului auto francez Renault, care deţine şi marca Dacia, l-a numit marţi pe italianul Luca de Meo în funcţia de director general. Italianul a mai fost în trecut şef peste brandul Seat, deţinut de germanii de la Volkswagen, timp de patru ani.

Apple a făcut un profit de 22 miliarde de dolari în ultimele trei luni din 2019, iar iPhone a rămas „calul de povară” al companiei

Apple a încheiat anul 2019 cu dreptul, profiturile şi veniturile companiei pentru perioada octombrie-decembrie venind peste aşteptările analiştilor datorită unor vânzări excelente în sezonul sărbătorilor de iarnă, transmite Associated Press.

Kelemen Hunor, despre deficitul bugetar: Nimeni nu s-a gândit la 4,6%.Investiţiile nu au fost făcute

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, marţi seară, că nimeni nu se aştepta la încheierea anului 2019 cu un deficit bugetar de 4,6%. El a adăugat că printre cauzele care au dus la un deficit mare se numără investiţiile care nu au fost făcute.

Cum ar putea afecta coronavirusul afacerile celui mai profitabil producător de smartphone-uri din lume

Planul Apple de a creşte producţia de iPhone cu 10% în prima jumătate a acestui an s-ar putea lovi de un blocaj pe măsură ce coronavirusul se răspândeşte în China, a raportat marţi Nikkei Asian Review, citată de Reuters.

Un mare producător de articole sportive va lansa ţesături noi, din plastic reciclat din ocean

Compania Adidas va lansa noi ţesături din poliester reciclat şi deşeuri de plastic marin şi va extinde liniile de produse care le folosesc, după succesul încălţămintei realizate în colaborare cu organziaţia de mediu Parley pentru Oceans, anunţă Reuters.

Agenţie germană de rating: Guvernul român riscă o continuare a derapajului fiscal înainte de alegeri

Deficitul planificat de 3,6% din PIB pentru 2020 poate creşte, în ciuda ajustărilor minore, reforma pensiilor şi revenirea la prudenţa fiscală fiind cheile pentru prevenirea unei deprecieri suplimentare a bonităţii României, spune agenţia germană Scope Ratings într-o analiză publicată marţ.

Senat: Comisia de muncă a respins amânarea termenului de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor

Comisia pentru muncă a Senatului a dat, marţi, raport de respingere asupra OUG ce prevede prorogarea termenului cu şase luni de intrare în vigoare a Legii de dublare a alocaţiilor.

Doi analişti anunţă că bugetul pentru 2020 este optimist: „Riscăm să depăşim pragul de 5% deficit în anii următori”

Bugetul pentru anul 2020 este unul optimist, ceea ce face ca riscul de a atinge, în anii următori, un nivel de 5% pentru deficitul guvernamental să fie unul foarte ridicat dacă se menţine calendarul actual de majorare a pensiilor, consideră analiştii chestionaţi de către MEDIAFAX.

Cum au contribuit fraţii Micula la deficitul mare al României în 2019

Depăşirea nivelului deficitului bugetului general consolidat cu 0,2 puncte procentuale din PIB este urmarea nerealizării unor încasări, plata sumei de 910 milioane lei fraţilor Micula, precum şi creşterea în decembrie a plăţilor de facturi ale autorităţilor locale, anunţă Ministerul Finanţelor.

O mare companie de asigurări din România va asigura utilizatorii de trotinete şi biciclete electrice

Omniasig, companie de asigurări din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), va asigura utilizatorii de trotinete şi biciclete electrice prin modificarea produsului de răspundere civilă a persoanelor fizice, potrivit informaţiilor transmise de companie.

Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea reţelei 5G din Marea Britanie

Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea reţelei 5G din Marea Britanie, a confirmat guvernul de la Londra, deşi compania chineză a fost desemnată drept “vânzător cu risc ridicat”, i se va oferi posibilitatea de a construi elemente neesenţiale ale reţelei, potrivit cotidianului The Guardian.

Ministrul de Finanţe anunţă că două misiuni FMI sunt în România. Sunt analizate două lucruri / Cîţu: Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este aproape de zero

Două misiuni ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) sunt în aceste zile în România pentru a analiza modul de colectare a banilor la buget şi Codul Fiscal, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Acesta a spus că delegaţiile FMI vor sta în România două-trei săptămâni.

Florin Cîţu: România a avut un deficit bugetar de 4,6% din PIB în 2019 / Anul 2020 nu va aduce modificări la codul fiscal

Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat în 2019 cu un deficit de 4,6% din PIB, peste estimarea din rectificarea bugetară din noiembrie 2019 de 4,5%, a anunţat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Fundaţia Gates va aloca 10 milioane de dolari pentru combaterea coronavirusului în China şi Africa

Foundaţia Bill and Melinda Gates a anunţat duminică că va contribui cu suma de 10 milioane de dolari americani în lupta pentru combaterea coronavirusului descoperit în China şi care continuă să se răspândească în întreaga lume, potrivit publicaţiei Bussiness Insider.

Google îi taxează pe poliţişti: Cât trebuie să plătească pentru a pune mâna pe cele mai bine păstrate secrete ale infractorilor

Google a început să perceapă o taxă poliţiei din SUA pentru a furniza date despre persoane suspectate de infracţiuni, atunci când autorităţile vor să emită mandate şi citaţii, informează The New York Times.

Daniel Burlan, noul preşedinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia

Daniel Burlan îl înlocuieşte pe Sorin Boza în funcţia de preşedinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, confom deciziei Consiliului de Supraveghere al companiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie.

Cîţu, după ce şefa FMI a anunţat când va adopta Bulgaria moneda euro: Care este „varianta ambiţioasă” pentru România

Anul 2024 este varianta ambiţioasă pentru începerea procesului de adoptare de către România a monedei euro, a declarat luni ministrul Finanţelor Florin Cîţu, la Digi 24, ca reacţie la ştirea că Bulgaria poate adopta moneda euro în 2023.

Cîţu: După informatizare, colectarea ANAF trebuie să crească la 32% din PIB, de la 27% în prezent

Soluţia pentru creşterea veniturilor bugetare este informatizarea ANAF, iar ţinta pe termen mediu este creşterea colectării de la 26 - 27% din PIB în prezent la 32%, a declarat luni ministrul Finanţelor Florin Cîţu, la Digi 24. Ministrul a adugat că va verifica cum s-au cheltuit 44 milioane de euro.

Răspândirea coronavirusului trimite bursele internaţionale în roşu. Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 500 de puncte

Bursele internaţionale au resimţit temerile investiorilor legate de răspândirea rapidă a coronavirusului chinez, înregistrând scăderi, luni.

A doua cea mai puternică industrie de armament din lume, după SUA. Ce arată cele mai recente date

China este cel de-al doilea cel mai mare producător de armament din lume, după Statele Unite şi în faţa Rusiei, arată cele mai recente date ale Stockholm International Peace Research Institute, citate de Reuters.

ELCEN anunţă nu mai are bani de salarii după ce Primăria Capitalei nu şi-a achitat plăţile

Din cauza neachitării de către Primăria Capitalei a plăţilor pentru agentul termic destinat Municipiului Bucureşti, ELCEN se apropie de situaţia în care nu va putea plăti materia primă, gazul natural, către furnizorul Romgaz şi nici salariile propriilor angajaţi, potrivit unui comunicat de presă.

Elon Musk încearcă să aplaneze conflictul legat de construirea noii fabrici Tesla, lângă Berlin

Directorul general Tesla, Elon Musk, a încercat să tempereze îngrijorările privind impactul asupra mediului pe care l-ar putea cauza planificata fabrică a constructorului american de lângă Berlin, Musk afirmând că uzina va folosi mai puţină apă decât se estima iniţial, transmite Reuters.

Aurul a atins la al patrulea maxim istoric din luna ianuarie. Cursul euro, în creştere

Gramul de aur a atins luni al patrulea maxim istoric din ianuarie, fiind cotat de BNR la 220,9342 lei, de la valaorea de 218,2474 lei gramul atinsă pe 8 ianuarie.

Raport 2019: Comanda medie de carte în online a crescut cu 10% pentru cititorii români

Comanda medie de carte în online a crescut în medie cu 10% pentru cititorii români faţă de 2018, arată un raport al platformei Libris.ro, remis MEDIAFAX.

Orange a cumpărat aplicaţia Bucharest City App

Antreprenorul Alexandru Filip şi Dragoş Asaftei, fotograful oficial al preşedintelui României, fondatorii proiectului Bucharest City App – un ghid pentru turişti, dar şi pentru locuitorii din Capitală –, au vândut aplicaţia operatorului de telefonie mobilă Orange, anunţă Ziarul Fianciar.

Clădirile istorice emblemă ale Bucureştiului devin o ţintă pentru investitorii imobiliari

Clădirile impunătoare din centrul istoric al Bucureştiului, construite în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea, încep pe rând să fie cumpărate de investitori, consolidate şi transformate în clădiri de birouri sau de locuinţe de lux, scrie, luni, Ziarul Financiar.

BNR: În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,1 la sută

Creditul guvernamental s-a majorat în luna decembrie 2019 cu 3,3 la sută faţă de luna noiembrie 2019, până la 116,212 miliarde lei. În raport cu decembrie 2018, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,1 la sută (5,9 la sută în termeni reali), informează BNR

Un sfert dintre angajatori îngheaţă salariile în 2020, iar o treime oferă o majorare de cel mult 5%

Unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială în 2020, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de BestJobs transmise luni MEDIAFAX.