Gimnasta Simone Biles s-a prăbuşit psihic: „Am demoni în cap, trebuie să mă gândesc la sănătatea mea”

  • Campioana americană a explicat retragerea din timpul competiţiei pe echipe la gimnastică.
  • „Nu mai am încredere în mine, trebuie să mă opresc”, s-a confesat gimnasta de 24 de ani.
  • Acum două zile, sportiva scria pe Instagram că simte toată greutatea lumii pe umerii săi.
3816 afișări
Imaginea articolului Gimnasta Simone Biles s-a prăbuşit psihic: „Am demoni în cap, trebuie să mă gândesc la sănătatea mea”

Simone Biles era fericită la JO de la Rio

O cădere emoţională, asta a suferit vedeta Americii la gimnastică. Simone Biles nu a căutat scuze şi nu s-a  ascuns în spatele accidentărilor: retragerea din competiţia pe echipe la gimnastică artistică (care a costat echipa americană aurul, câştigat de Rusia,) se datorează stresului:

„Trebuie să mă concentrez asupra stării mele mentale şi să nu-mi pun în pericol sănătatea. Nu am vrut ca greşeala mea să apese echipa. Nu mai am încredere în mine ca până acum” - a explicat americanca de 24 de ani, de patru ori medaliată cu aur la Rio 2016 şi prima gimnastă din istorie care a câştigat cinci titluri mondiale în competiţia individuală. „Nu ştiu dacă este o chestiune de vârstă. Sunt puţin mai nervoasă acum, când ajung în concurs".

Biles a adăugat: „Simt că nu mă distrez ca înainte. Ştiu că acestea sunt Jocurile, am vrut să le disput, dar în realitate particip pentru alţii, mai mult decât pentru mine. De îndată ce păşesc pe platformă sunt doar eu şi capul meu ... Şi sunt demoni cu care trebuie să mă confrunt".

Rămâne întrebarea dacă Simone se poate recupera pentru competiţia individuală, dar după această confesiune dramatică este legitim să avem mai multe îndoieli.

Campioana a scris pe contul ei de Instagram, acum doar două zile: „Uneori simt toată greutatea lumii pe umerii mei”.

Comitetul Olimpic al SUA o sprijină pe Simone Biles, vedeta echipei de gimnastică artistică. „Simone ne-a făcut atât de mândri. Mândru de cine eşti ca persoană, coechipier şi atlet” - scrie pe Twitter Sarah Hirshland, CEO al Comitetului Olimpic şi Paralimpic din Statele Unite. „Aplaudăm decizia ta de a-ţi acorda prioritate fiind mai presus de orice şi oferim sprijinul deplin".

Iniţial, s-a crezut că motivul retragerii ar putea fi o accidentare.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici