Călin Georgescu scapă de arestul preventiv, dar nu pleacă astăzi acasă. Procurorii au 48 de ore să conteste decizia Tribunalului București

Publicat: 13 10. 2026, 14:51
Actualizat: 13 10. 2026, 15:12

Călin Georgescu rămâne, deocamdată, în arest preventiv, deși Tribunalul București a admis marți cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu.

Potrivit hotărârii pronunțate în dosarul nr. 41685/3/2026, arestul la domiciliu a fost dispus pentru o perioadă de 30 de zile, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a încheierii.

„Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în dosarul nr. 41685/3/2026 al Tribunalului București, s-a admis cererea formulată de inculpatul G.C. de înlocuire a măsurii preventive, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data rămânerii definitive a încheierii”, se arată în decizia instanței.

Procurorii au 48 de ore să conteste decizia

Hotărârea nu este definitivă, iar procurorii pot depune contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel București.

Prin urmare, Călin Georgescu nu poate părăsi imediat arestul preventiv. Dacă procurorii contestă soluția, instanța superioară va trebui să decidă dacă menține arestul la domiciliu sau admite contestația.

În cazul în care hotărârea Tribunalului București rămâne definitivă, fostul candidat va putea părăsi centrul de arestare pentru a executa măsura preventivă la domiciliu.

Același judecător a mai respins arestarea lui Georgescu

Hotărârea a fost pronunțată de judecătorul Vlad Andriescu, care a analizat și prima propunere de arestare preventivă formulată de DIICOT.

Pe 22 septembrie, magistratul a respins solicitarea procurorilor și a decis plasarea lui Călin Georgescu sub control judiciar pentru 60 de zile.

DIICOT a contestat însă hotărârea, iar pe 29 septembrie Curtea de Apel București a admis contestația și a dispus arestarea preventivă a fostului candidat pentru 30 de zile.

Decizia Curții de Apel a fost luată după constituirea unui complet de divergență, întrucât cei doi judecători care au analizat inițial cauza nu au ajuns la aceeași concluzie.

Unul dintre magistrați a considerat că arestarea preventivă era justificată, în timp ce celălalt a apreciat că nu se impune privarea de libertate în această formă. Intervenția unui al treilea judecător a dus la adoptarea soluției de arestare preventivă.

Acuzațiile din dosarul DIICOT

Călin Georgescu este cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu o presupusă fraudă de 1,1 milioane de euro.

Ancheta are la bază plângerea unui om de afaceri din Buzău, care susține că ar fi fost prejudiciat în urma unor tranzacții cu metale prețioase.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, acesta ar fi fost determinat să transfere sume importante de bani pentru obținerea unei finanțări care nu s-ar mai fi concretizat.

În motivarea arestării preventive, judecătorii Curții de Apel au analizat inclusiv indicii referitoare la posibile pregătiri pentru plecarea din România.