Instanţa supremă amână din nou discutarea contestaţiei în cazul Benyatov

Publicat: 07 08. 2007, 09:46
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

Decizia de amânare a fost luată după ce un judecător a făcut cerere de abţinere şi a fost solicitată prezenţa unui traducător.

În 2 august, instanţa a hotărât ca recursul procurorilor să fie discutat în 9 august însă, la solicitarea avocaţilor, au devansat termenul cu două zile.

În 31 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat ca fiind ilegală şi lovită de nulitate absolută ordonanţa procurorului Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 16 iulie prin care s-a dispus în cazul lui Vadim Benyatov prelungirea obligării de a nu părăsi localitatea.

Instanţa a constatat, conform articolului 140 indice 2, Cod procedură penală, că măsura preventivă este ilegală şi nejustificată şi a dispus revocarea obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti pentru 30 de zile.

Concret, procurorul, potrivit procedurii, a decis prelungirea interdicţiei în cazul Benyatov, acuzatul a contestat ordonanţa anchetatorului său, iar instanţa Curţii de Apel Bucureşti a apreciat-o, marţi, ca fiind ilegală.

Parchetul a atacat imediat această decizie cu recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să decidă asupra acestei situaţii.