Ministerul Justiției, mesaj de Ziua Justiției: „Buna funcționare a sistemului judiciar este esențială pentru drepturile și libertățile cetățenilor”
Instituția atrage atenția că problemele din sistem trebuie soluționate de viitorul Guvern, după încheierea perioadei de interimat constituțional.
Mesaj pentru profesioniștii din sistemul judiciar
Ministerul Justiției adresează un mesaj tuturor categoriilor profesionale implicate în înfăptuirea actului de justiție. „Cu ocazia Zilei Justiției, Ministerul Justiției adresează salutul său instituțional judecătorilor, procurorilor, avocaților, grefierilor, arhivarilor, precum și executorilor judecătorești, consilierilor juridici, experților, personalului de specialitate juridică din instanțe și parchete, care, în mod esențial și nemijlocit sau indirect, contribuie la realizarea unui serviciu public esențial pentru cetățeni: serviciul public judiciar.”
Angajament pentru dialog și independența justiției
Ministerul afirmă că își menține disponibilitatea de a coopera cu instituțiile din sistemul judiciar.
„Ministerul Justiției își exprimă completa disponibilitate de a menține un dialog instituțional principial și corect cu organismele autorității judecătorești și ale puterii judecătorești și de a coopera pentru a sprijini, în limita puterilor legale și constituționale și a resurselor existente, buna funcționare a sistemului judiciar și independența puterii judecătorești, garanții supreme ale respectării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, transmite instituția.
„Drepturile și libertățile cetățenilor depind de buna funcționare a justiției”
În mesaj se subliniază rolul sistemului judiciar în funcționarea statului de drept. „Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, ordinea legală și constituțională, ordinea publică și pacea socială depind direct și esențial de buna funcționare a sistemului judiciar, de imparțialitatea judecătorilor și procurorilor, de respectarea independenței lor, de ocrotirea și sprijinirea legală și materială a puterii judecătorești și a profesiilor juridice liberale, de profesionalismul și integritatea tuturor profesiilor juridice.”
Apel pentru rezolvarea problemelor din sistem
Ministerul Justiției își exprimă speranța că dificultățile din sistemul judiciar vor fi abordate rapid după încheierea perioadei de interimat.
„Ministerul Justiției își exprimă speranța și încrederea că, odată depășită starea constituțională de interimat, problemele și provocările din sistemul judiciar vor fi rezolvate cu titlu de urgență de un viitor guvern cu puteri constituționale depline, pe baza dialogului și a cooperării loiale și efective între puterile statului, în spiritul deplin al Constituției.”