Monica Macovei e bună de plată / Ea a pierdut procesul intentat României la CEDO / „Capătul de cerere formulat a fost declarat inadmisibil”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că amenzile și măsurile de confiscare aplicate Monicăi Macovei pentru încălcarea legislației privind finanțarea campaniei electorale din 2014 nu reprezintă o „acuzație în materie penală” și nici o „pedeapsă” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, după cum se menționează în comunicatul de presă al instituției.

Cererea formulată împotriva României a fost declarată inadmisibilă.

Decizia a fost pronunțată în cauza Macovei c. României (cererea nr. 58004/17) și a fost făcută publică la 26 februarie 2026.

Informații de context

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și fost europarlamentar, a candidat ca independent la alegerile prezidențiale din 2014.

În ianuarie 2015, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a constatat patru presupuse încălcări ale Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Prin două decizii din 12 februarie 2015, AEP i-a aplicat amenzi și a dispus măsuri de confiscare, inclusiv pentru acceptarea unor donații constând în materiale de campanie și pentru utilizarea unui împrumut în finanțarea campaniei. Sancțiunile au fost contestate în instanță.

În iunie 2016, Tribunalul București – secția de contencios administrativ și fiscal – a menținut o parte dintre sancțiuni, apreciind că acestea au fost legale și că faptele au prezentat un pericol social semnificativ.

Ulterior, în 2017, Monica Macovei s-a adresat CEDO, invocând încălcarea articolului 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil, în latura sa penală) și a articolului 7 (nicio pedeapsă fără lege).

Analiza Curții

CEDO a analizat dacă sancțiunile aplicate pot fi considerate de natură penală, folosind trei criterii: calificarea juridică în dreptul intern, natura faptei și severitatea sancțiunii.

Curtea a constatat că, în dreptul românesc, faptele au fost încadrate drept contravenții electorale, nu infracțiuni, și au fost soluționate de o autoritate administrativă, sub controlul instanțelor de contencios administrativ, nu al instanțelor penale.

De asemenea, normele încălcate se aplicau unei categorii restrânse de persoane – candidați și partide implicate în campanii electorale – și vizau o activitate specifică, bine delimitată în timp.

În ceea ce privește severitatea sancțiunilor, Curtea a reținut că amenzile nu puteau fi transformate în pedeapsă cu închisoarea, nu erau înscrise în cazierul judiciar și se situau sub jumătatea maximului prevăzut de lege pentru contravențiile respective.

Deși cuantumul maxim prevăzut de lege putea avea un efect disuasiv, acesta nu era suficient pentru a conferi sancțiunilor un caracter penal în sensul Convenției.

În plus, măsurile de confiscare nu au fost rezultatul unei condamnări penale, ci au fost considerate o formă de control al dreptului de proprietate.

Cererea, declarată inadmisibilă

Pe baza acestor argumente, CEDO a concluzionat că în cauză nu a existat o „acuzație în materie penală”, astfel încât garanțiile specifice procesului penal prevăzute de articolul 6 nu sunt aplicabile. În mod similar, amenzile și confiscările nu pot fi considerate „pedepse” în sensul articolului 7.

Prin urmare, Curtea a declarat inadmisibile atât capătul de cerere întemeiat pe articolul 6, cât și pe cel întemeiat pe articolul 7 din Convenție

Decizia este disponibilă doar în limba engleză, potrivit comunicatului emis de grefa Curții.