Pronunțarea în dosarul presupusei lovituri de stat în care sunt implicați Georgescu și Potra, amânată de ICCJ
ICCJ se va pronunța în dosarul 6008/1/2025/a1 în care sunt implicați Călin Georgescu, Horațiu Potra și alții în data de 4 iunie.
Un grup de 22 de persoane, printre care și Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzații grave de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și alte infracțiuni.
Schimbarea ordinii constituționale
Planul a fost pus la cale într-o întâlnire, pe 7 decembrie 2024, între Călin Georgescu și Horațiu Potra. Discuția a vizat organizarea unor manifestații violente în București, cu scopul de a schimba ordinea constituțională sau de a împiedica exercitarea puterii de stat.
Toate aceste acțiuni, de la pregătirea paramilitară, la propaganda coordonată și răspândirea de informații false, au urmărit împiedicarea exercitării puterii legitime a statului și au pus în pericol securitatea națională.
Gruparea Potra a plecat de la Mediaș
Practic, în seara de 7 decembrie 2024, la Mediaș, grupul condus de Potra Horațiu s-a întrunit și a decis deplasarea spre București cu 7 autoturisme. Membrii erau dotați cu: cuțite, bastoane telescopice, boxuri, spray-uri iritante, topoare, 2 pistoale și 65 de articole pirotehnice periculoase (categoria F4), urmând ca acestea să fie folosite pentru escaladarea protestelor.
În noaptea de 7/8 decembrie, poliția a reușit oprirea tuturor vehiculelor prin filtre pe raza Ilfovului și Dâmboviței, descoperind arsenalul pregătit.
Ancheta a scos la iveală și un depozit de armament și explozibili la locuința lui Potra Horațiu din Mediaș: 3 aruncătoare portative de grenade, 5 pistoale-mitralieră, 18 pistoale semiautomate, aproape 3.000 de cartușe, 40+ grenade de mână și proiectile pentru lansatoare, peste 1 kg echivalent trotil și materiale de inițiere.
Implicarea lui Georgescu
Procurorii îl acuză pe fostul candidat că: s-a întâlnit cu Potra și a discutat planul, a transmis mesaje și informații false cu caracter alarmist, inclusiv în emisiuni TV, a apelat la lideri de organizații radicale pentru mobilizarea susținătorilor.
Rechizitoriul detaliază cum, înainte și după anularea alegerilor, au fost activate rețele de propagandă online ce promovau discursuri extremiste, antieuropene și proruse. Acestea au vizat amplificarea tensiunilor sociale, folosind platforme ca Facebook și TikTok, unde s-au viralizat masiv mesaje pro-Georgescu și materiale instigatoare la violență.