Autor al celei mai bune lucrări de artă a secolului, superstarul internaţional Ragnar Kjartansson vine în premieră la Bucureşti pe 18 martie

  • Excentricul artist islandez cântă la chitară din baie în celebra lucrare – instalaţie video „The Visitors”, care l-a propulsat pe locul 1 în topul The Guardian al celor mai bune lucrări de artă ale secolului.
  • Lucrările sale sunt adevărate spectacole, implicând mai multe medii artistice, iar instalaţiile sale video, performance-urile, desenele şi picturile încorporează cu patos şi umor elemente din istoria filmului, muzicii, culturii vizuale sau a literaturii.
  • Ragnar Kjartansson este multipremiat internaţional şi a expus până în prezent în mari locaţii ale lumii precum New York, Londra, Tokyo, Paris, Zurich ş.a. Este pentru prima dată când un artist contemporan de o asemenea anvergură şi cu o astfel de recunoaştere vine în România.
  • Evenimentul din Bucureşti, un regal al artei contemporane, este organizat de galeria GAEP, în parteneriat cu i8 (Reykjavík). Intrarea este liberă pe 18 martie la ARCUB Gabroveni, unde publicul este invitat la un dialog cu artistul şi la vizionarea uneia dintre cele mai incitante lucrări video din portofoliul său – “Bliss”.
535 afișări
Imaginea articolului Autor al celei mai bune lucrări de artă a secolului, superstarul internaţional Ragnar Kjartansson vine în premieră la Bucureşti pe 18 martie

Autor al celei mai bune lucrări de artă a secolului, superstarul internaţional Ragnar Kjartansson vine în premieră la Bucureşti pe 18 martie

Numit de Washington Post un superstar al artei contemporane şi aflat pe locul 1 în topul The Guardian al celor mai bune lucrări de artă ale secolului, cu instalaţia video „The Visitors”, celebrul artist Ragnar Kjartansson vine la Bucureşti pe 18 martie pentru a susţine un artist talk şi a prezenta una dintre cele mai incitante lucrări video din portofoliul său – “Bliss” (2020).

Proiecţia video a lucrării Bliss se va desfăşura în Sala Mare a ARCUB. Aceasta va rula în intervalul orar 11.00 - 23.00 pe data de 18 martie fără întrerupere, complet aliniată performance-ului iniţial live, care a fost pentru interpreţii vocali şi orchestră un maraton rezilient cu o durată de 12 ore şi care a avut loc prima dată la New York, în 2011.

Intrarea este liberă, iar publicul este aşteptat în foaierul ARCUB de la ora 17:00 la o sesiune de artist talk, unde va dezvălui publicului poveştile din spatele lucrărilor sale şi la vizionarea proiecţiei lucrării - fie pentru 12 minute sau 12 ore, aşa cum vor alege. Vizitatorii sunt încurajaţi să revină în timpul proiecţiei, pentru a vedea cum performance-ul de lungă durată înregistrat în video se transformă pe parcurs.

Lucrarea video Bliss este o capodoperă bazată pe performance-ul omonim al lui Kjartansson şi reprezintă o punere în scenă a ariei de final din Nunta lui Figaro, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart. Lucrarea video replică opulenţa unei producţii de operă tradiţionale, cu orchestră, decoruri fastuoase, costume rococo şi este prezentată de un ansamblu de interpreţi vocali  – printre care şi artistul însuşi. Ei interpretează aceeaşi arie cu durata de trei minute, consecutiv, timp de 12 ore. Ca rezultat al acestei forme extreme de repetiţie, aria se metamorfozează, pornind, la început, de la o manieră elegantă de interpretare, spre stilul ironic, apoi extatic. În cele din urmă, ea revine la delicateţea originală, dar rămâne încărcată de greutatea emoţională şi fizică a unei interpretări de 12 ore fără întrerupere.

Apreciat drept una dintre cele mai fascinante şi proeminente personalităţi din arta contemporană, Ragnar Kjartansson stăpâneşte genuri, medii artistice şi roluri multiple, asumându-şi în lucrările sale nu doar rolul de artist vizual, ci şi pe cel de regizor, muzician sau actor. Practica lui artistică se axează pe teatralitate şi ritual, precum şi pe trăsăturile comune ale acestora: repetiţia şi anduranţa. A avut expoziţii personale în locaţii prestigioase, printre care The Metropolitan Museum of Art (New York), Reykjavík Art Museum, Barbican Centre (Londra), Hirshhorn Museum and Sculpture Park (Washington), Palais de Tokyo (Paris). 

Despre “The Visitors”, cea mai bună lucrare a secolului

Lucrarea “The Visitors” a fost numită de The Guardian “cea mai nebună petrecere organizată vreodată acasă”. În vara anului 2012, artistul a invitat un grup de muzicieni la Rokeby, o moşie istorică din Valea Hudson. Până la finalul unei săptămâni, ei au creat o instalaţie video multi-screen care a fost apreciată drept una dintre lucrările definitorii ale vremurilor noastre. Experienţa constă într-o galerie întunecată cu nouă ecrane mari, dintre care opt îi arată pe muzicieni, conectaţi doar prin intermediul căştilor, care cântă la unison o piesă cu durata de o oră.

Evenimentul de la Bucureşti este organizat sub umbrela programului “Accelerator. Mentorat şi producţie pentru artişti emergenţi”, implementat de Asociaţia Culturală Eastwards Prospectus, în parteneriat cu galeria GAEP şi cu i8 (Reykjavík), una dintre galeriile care îi reprezintă pe Kjartansson. Accelerator este primul şi cel mai complex program de mentorat extins derulat în acest moment în România, care îşi propune să propulseze cariera a 10 artişti emergenţi locali.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici