Noi detalii ies la iveală despre pregătirile pentru nunta fiicei lui Ilie Bolojan. Gândul publică filmul organizării

Publicat: 15 11. 2026, 11:50

Ilie Bolojan a avut alături și o prezență consistentă din partea SPP, porivit Gândul. Mai mulți agenți i-au însoțit și au avut o scurtă ședință de organizare. După discuții, s-au îndreptat cu toții spre mașini, Ilie Bolojan fiind așteptat într-un SUV cu șofer și un agent SPP în interior.

Daniel Bota, ginerele lui Ilie Bolojan, a plecat mai devreme decât socrul și soția sa de la Palazzo Oradea. Acesta a plecat după aproximativ două ore, în timp ce fostul premier și Lucia Maria au petrecut trei ore la locație. La sfârșit, au ieșit împreună, dar s-au despărțit în parcare. Ilie Bolojan a plecat cu mașina în care era așteptat de agentul SPP, iar fiica lui, cu o altă mașină.

Nuntă de lux la Oradea. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, printre invitați

Lucia Maria, fiica cea mare a fostului premier Ilie Bolojan, s-a căsătorit sâmbătă, 14 noiembrie, cu Daniel Bota, fost fotbalist și actual antreprenor. Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, iar ceremonia religioasă s-a desfășurat la Biserica cu Lună. Petrecerea a fost organizată la Palazzo Grand Hall, un local de lux cu aproximativ 400 de locuri, decorat cu sute de flori albe și candelabre. Printre invitați s-au numărat Emil Boc, Vasile Blaga și primarul Oradei, Florin Birta, care au venit însoțiți de soții.

Ținute de aproape 7.500 de euro la nunta fiicei lui Ilie Bolojan

Luxul nu a lipsit nici din vestimentația invitaților. Potrivit Gândul, Ioana Fâșie, actuala parteneră a lui Ilie Bolojan, a purtat o rochie albastră în valoare de 2.888 de euro, accesorizată cu o geantă de 960 de euro și pantofi de aproximativ 160 de euro. Ținuta sa a fost evaluată la circa 4.000 de euro. Nici fosta soție a lui Bolojan, Floriana, nu s-a lăsat mai prejos: aceasta a purtat o geantă de 2.475 de euro și sandale de aproape 1.000 de euro. Împreună, piesele vestimentare și accesoriile identificate de Gândul au o valoare de aproximativ 7.500 de euro.