Paul McCartney a compus coloana sonoră pentru un spectacol de balet
Muzicianul britanic a declarat că şi-a petrecut o bună parte a anului trecut compunând muzica pentru acest spectacol, care va avea premiera, în curând, la o companie de balet din New York, înainte de a fi pusă în scenă şi în Marea Britanie.
„Lucrez de ceva vreme la partitura unui spectacol de balet. Voi face un anunţ oficial peste câteva săptămâni. Este un proiect foarte interesant pentru mine”, a declarat Paul McCartney pentru tabloidul britanic The Sun.
Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.