A fugit de Putin de două ori. Povestea dezertorului rus deportat din SUA
Acuzat în Rusia că și-a părăsit unitatea militară fără permisiune, Artem Vovcenko susține că a evadat după ce a fost scos temporar din centrul militar de detenție pentru tratament medical.
Potrivit Current Time, „Artem a reușit să scape pentru a doua oară din ghearele sistemului lui Putin și să își recapete șansa la libertate”, a transmis organizația Russian America for Democracy in Russia, un grup al rușilor din diaspora care susține democrația în Rusia, calificând episodul drept „incredibil”.
Prin Belarus, către libertate
Dezertorul a fugit din Rusia fără bani și fără bunuri, după ce problemele sale grave la coloană s-ar fi agravat în detenției militare.
Fostul soldat rus a povestit că, după deportarea din SUA, a fost predat poliției militare și trimis într-un centru militar de arest preventiv. Din cauza stării precare de sănătate, i s-a permis să meargă pe cheltuiala proprie la o clinică civilă din oraș.
„Am găsit un moment în care am putut să mă strecor. De acolo am făcut autostopul și am ajuns în Belarus”, a declarat Artem Vovcenko.
Breșa de care a profitat
El susține că și-a dat seama rapid că autoritățile au făcut o eroare de care putea profita. „Nu am înțeles de ce nu mi-au luat pașaportul. Probabil a fost o problemă birocratică sau pur și simplu au uitat. Când mi-am dat seama, l-am ascuns”, a spus dezertorul.
Din motive de securitate, acesta nu a precizat în ce țară a ajuns ulterior.
Din SUA, trimis înapoi în Rusia
Potrivit relatărilor sale, după declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina, Vovcenko a fost obligat să semneze un contract cu Ministerul rus al Apărării în timpul serviciului militar la baza rusă din Giumri, Armenia. El susține că a fugit inițial din armată de teama trimiterii pe front.
Ulterior, a ajuns în Statele Unite prin Mexic și a solicitat azil. După înăsprirea politicii americane de imigrație, a fost reținut însă și deportat în Rusia în august 2025.
Ce se întâmplă cu rușii deportați din SUA
Potrivit presei independente ruse, Vovcenko este unul dintre cel puțin patru cetățeni ruși arestați după ce au fost deportați din țările în care solicitaseră azil. În ultimul an, mai multe zboruri cu cetățeni ruși deportați au plecat din SUA, iar cei întorși în Rusia au fost interogați de ofițeri FSB,principalul serviciu de securitate al Rusiei și succesorul KGB.