Video Botezul Cailor de la Slătioara, Olt, tradiţie reînviată de două decenii şi jumătate

Sute de crescători şi iubitori de cabaline s-au strâns, vineri, la Slătioara, pentru a participa la Botezul Cailor, o tradiţie reînviată în anii ’90 şi ajunsă la ediţia cu numărul 24, transmite corespondetul MEDIAFAX.

1462 afișări

Crescătorii de animale din Slătioara şi din mai multe localităţi din împrejurimi au venit la Botezul Cailor în ciuda ninsorii abundente. În debutul manifestării, doi preoţi au botezat animalele şi pe stăpânii lor, conform tradiţiei care era păstrată din vechime în această localitate şi care a fost reluată, în anul 1993.

"Această tradiţie a fost reînfiinţată în anul 1993, fiind ediţia cu numărul 24, şi vrem să o ducem mai departe cât putem. Am pus în joc şi premii, care nu sunt mari, dar foarte bune. Cred că este cel mai frumos an de când se ţine această sărbătoare. Oamenii vin mai mult din curiozitate şi din dorinţa de a participa la această sărbătoare a comunei Slătioara”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Slătioara, Savu Ungureanu.

El şi-a amintit că, în copilărie, bătrânii satului povestea despre tradiţia Botezului Cailor, obicei interzis de autorităţile comuniste.

"Sunt născut şi crescut în această comună, iar când eram mic, bunicii ne povesteau despre această sărbătoare, dar n-am reuşit să înţeleg despre ce e vorba decât după ce s-a reînfiinţat. Atunci ne-am dat seama de ceea ce înseamnă această sărbătoare şi de câţi oameni se pot strânge aici”, a spus edilul.

Primarul şi-a exprimat speranţa că autorităţile locale vor continua organizarea acestei manifestări, deşi puţini localnici îşi mai permit să ţină cai în gospodării.

"Sunt foarte puţini oameni care mai cresc cai, în Slătioara. Încet-încet, cred că nu va mai fi nimeni, dar vom ţine această sărbătoare şi pentru că vin oameni şi din alte localităţi”, a afirmat Savu Ungureanu.

Un număr de 16 persoane din Slătioara şi din împrejurimi şi-au înscris cabalinele la cele două probe ale concursului organizat cu ocazia Botezului Cailor.

"La proba de frumuseţe se ia în considerare îngrijirea calului. Asta presupune şi sărbătoarea noastră, ca toate animalele să fie îngrijite şi, conform tradiţiei, să intre în primăvară în condiţii cât mai bune pentru muncă. Aşa îşi arătau bătrânii care a avut mai bine grijă de animalele lor. La proba de tracţiune, avem o căruţă încărcată cu două tone de nisip şi care concurent o va duce mai mult, acela va fi declarat câştigător. O să le fie mai uşor că a nins, în acest an, dar vom împiedica toate cele patru roţi şi nu doar două, ca în ceilalţi ani”, a declarat Teodor Creţu, unul dintre organizatori.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici