Cartierul în care locuiești ar putea influența cât și cum dormi. Detaliile surprinzătoare observate de cercetători
Cercetarea, coordonată de profesorul Daisuke Matsushita, de la Osaka Metropolitan University, a analizat peste 200.000 de imagini din Google Street View. Cercetătorii au utilizat inteligența artificială pentru a evalua diferite caracteristici vizuale ale mediului urban.
Studiul a inclus 1.089 de adulți care lucrează și locuiesc la etajele inferioare ale unor clădiri de apartamente din Tokyo, potrivit publicației The New York Post.
Rezultatele au indicat că persoanele care locuiau în zone percepute ca fiind mai sigure aveau tendința să doarmă mai mult.
Prezența copacilor și a altor spații verzi a fost, de asemenea, asociată cu un somn mai îndelungat și cu mai puține simptome de insomnie.
Clădirile înalte ar putea conta. Dar și aglomerația
Cercetătorii au identificat o asociere interesantă și în cazul gradului de „închidere” vizuală a străzilor, caracteristică întâlnită în zonele cu structuri verticale înalte și mai puține spații deschise. Un nivel ridicat al acestui indicator a fost corelat cu perioade mai lungi de somn și mai puține simptome de insomnie.
În schimb, cartierele foarte accesibile pietonal, cu numeroase trotuare și indicatoare rutiere, au fost asociate în cadrul cercetării cu o senzație mai redusă de siguranță și cu un somn mai scurt.
O posibilă explicație luată în calcul este că asemenea zone pot avea un trafic pietonal mai intens și pot fi mai aglomerate. Studiul nu demonstrează însă că aceste caracteristici provoacă direct probleme de somn.
Autorii speră că metoda ar putea fi folosită în viitor pentru a analiza elemente precum siguranța percepută, atractivitatea unui cartier, nivelul de aglomerație, poluarea sau zgomotul și, în final, pentru proiectarea unor spații urbane mai sănătoase.
Ce pot face cei care locuiesc în zone zgomotoase
Erin Palinski-Wade, nutriționist și autoarea unei cărți despre somn, spune că mediul imediat din jurul locuinței poate afecta odihna, în special în zonele cu mult zgomot.
Pentru persoanele care locuiesc lângă artere intens circulate, aceasta recomandă folosirea unui aparat care produce zgomot alb pentru diminuarea impactului sunetelor din exterior. Perdelele opace pot fi, la rândul lor, utile pentru reducerea luminii care pătrunde în dormitor.
Temperatura camerei și modul în care este izolată încăperea de zgomotul exterior sunt alte elemente care pot influența condițiile de somn.
Specialista subliniază însă că una dintre cele mai simple măsuri rămâne respectarea unui program constant: culcarea și trezirea aproximativ la aceleași ore, inclusiv în weekend.
Studiul are limite importante
Rezultatele nu înseamnă că persoanele care dorm prost ar trebui să se mute în alt cartier.
Cercetarea s-a bazat pe date despre somn raportate chiar de participanți și a analizat un grup specific: adulți activi profesional care locuiesc la etajele inferioare ale blocurilor din Tokyo.
Din acest motiv, concluziile nu pot fi extrapolate automat la locuitorii de la etajele superioare, la cei din mediul rural sau la populația altor orașe.
Pentru locuitorii marilor orașe din România, unde traficul, zgomotul și poluarea luminoasă sunt probleme frecvente, cercetarea oferă însă o perspectivă interesantă asupra modului în care proiectarea spațiului urban ar putea avea legătură inclusiv cu odihna celor care trăiesc în el.