COMEDIA erorilor Apple. Parodii privind hărţile de pe iPhone5: Champs Elysees în New York, Canada a devenit Ciad - FOTO

Lansarea Hărţilor Apple s-a dovedit a fi unul dintre cele mai jenante momente din istoria recentă a companiei iar preşedintele Tim Cook nu a întârziat să-şi ceară scuze pentru acest episod.

1857 afișări
Imaginea articolului COMEDIA erorilor Apple. Parodii privind hărţile de pe iPhone5: Champs Elysees în New York, Canada a devenit Ciad - FOTO

COMEDIA erorilor Apple. Parodii privind hărţile de pe iPhone5: Champs Elysees în New York, Canada a devenit Ciad

Revista Mad a ales să marcheze momentul jenant din istoria Apple printr-o copertă ce parodiază hărţile acesteia. Astfel, Mad a făcut schimbări radicale în geografia oraşului New York, toate "din cauza" hărţilor Apple, informează Daily Mail

Revista a folosit modelul unei coperţi New Yorker din 1976 pentru a parodia greşelile Apple.

Celebrul bulevard 10th Avenue a devenit Champs Elyseeul din Paris, Râul Hudson s-a transformat în Marea Galileei iar Canada în Ciad.

Aceste schimbări sunt exagerări evidente ale problemelor prin care au trecut utilizatorii hărţilor Apple.

Locuitorii oraşului New York s-au plâns că aplicaţia privind harta oraşului a mutat Bulevardul Lexington în New Jersey, Monumentul Washington peste stradă iar Podul Brooklyn este jumătate în Râul de Est. 

Apple a lansat propriul serviciu de hărţi în septembrie, când a introdus noul sistem de operare iOS 6 şi a lansat la vânzare iPhone 5. Utilizatorii s-au plâns, însă, că noul serviciu de hărţi conţine erori geografice, are deficite de informaţii şi nu include caracteristici care fac serviciul Google Maps popular, precum informaţii despre transportul public, date ample despre trafic sau poze ale străzilor.

"Ne pare foarte rău pentru frustrarea pe care am cauzat-o clienţilor şi facem tot ce putem pentru a îmbunătăţi serviciul Maps. Până când îmbunătăţim Maps, puteţi încerca alternative prin descărcarea de aplicaţii cu hărţi din App Store, precum Bing, MapQuest şi Waze, sau puteţi utiliza hărţi Google sau Nokia", afirmă Cook într-o scrisoare postată pe site-ul companiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici