CONCERTUL DEPECHE MODE la Bucureşti: Care este programul show-ului şi ce melodii ar putea cânta trupa în România

Concertul pe care trupa britanică Depeche Mode îl va susţine miercuri seară pe Arena Naţională, cel mai aşteptat eveniment din România al sezonului, va începe în jurul orei 21.00, accesul spectatorilor fiind posibil cu câteva ore mai devreme.

2981 afișări
Imaginea articolului CONCERTUL DEPECHE MODE la Bucureşti: Care este programul show-ului şi ce melodii ar putea cânta trupa în România

CONCERTUL DEPECHE MODE la Bucureşti: Care este programul show-ului şi ce melodii ar putea cânta trupa în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Publicul va avea acces pe Arena Naţională începând cu ora 17.00, la toate cele trei intrări amenajate, pe bulevardul Basarabia, strada Maior Coravu şi strada Pierre de Coubertin.

În jurul orei 19.45 va începe concertul trupei FOX, urmat de show-ul Depeche Mode.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi, mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semiprofesionale (cu obiectiv detaşabil), aparate de înregistrare audio-video.

De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. Organizatorii atenţioneaza publicul asupra faptului că în timpul show-ului se vor utiliza jocuri de lumini de mare intensitate.

În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în acest loc.

Biletul achiziţionat pentru acest concert permite accesul o singură dată în stadion, până la finalul programului. Cei care părăsesc zona de concert şi doresc să reintre vor fi nevoiţi să cumpere un bilet nou. Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor la astfel de concerte, din cauza sunetului extrem de puternic, însă, dacă părinţii aleg să vină alături de cei mici la eveniment, aceştia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid.

Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să ţină cont de următoarele informaţii: posesorii de bilete în zonele gazon B, tribuna 1 vest şi tribuna oficială vor avea acces pe la intrarea din strada Maior Coravu; posesorii de bilete în zona gazon A vor avea acces pe la intrarea din strada Pierre de Coubertin; posesorii de bilete în zona tribuna 2 est şi peluza sud vor avea acces pe la intrarea din bulevardul Basarabia.

Formaţia britanică F.O.X., înfiinţată la începutul acestui an, a fost desemnată de managementul trupei Depeche Mode să cânte în deschiderea concertului acesteia din România, show-ul de deschidere începând la ora 19.45.

Deşi a fost înfiinţată chiar la începutul acestui an, F.O.X a reuşit într-un timp foarte scurt să impresioneze managementul Depeche Mode, care a desemnat-o drept opening act pentru câteva dintre show-urile incluse în noul turneu "Delta Machine".

Concertul de la Bucureşti este cel de-al cincilea show din cadrul turneului de promovare a albumului "Delta Machine", după cele de la Nisa (4 mai), Tel Aviv (7 mai), Atena (10 mai) şi Sofia (12 mai).

Melodiile cântate la concertul din Nisa au fost publicate pe unul dintre forumurile oficiale ale fanilor trupei, selecţia şi ordinea fiind păstrate aproximativ întocmai, potrivit discuţiilor de pe forum, şi în concertele din alte ţări:

  • Intro (Welcome To My World)

  • Welcome To My World

  • Angel

  • Walking In My Shoes

  • Precious

  • Black Celebration

  • Policy Of Truth

  • Should Be Higher

  • Barrel Of A Gun

  • Higher Love (Begin as bare version but from the chorus full electronic)

  • The Child Inside (Full electronic but with Peter only)

  • Heaven

  • Soothe My Soul

  • A Pain That I'm Used To (Peter Gordeno on bass guitar)

  • A Question Of Time

  • Secret To The End

  • Enjoy The Silence

  • Personal Jesus

  • Goodbye

  • A Question Of Lust (Full electronic)
  • Halo (Goldfrapp Remix)

  • Just Can't Get Enough

  • I Feel You (cu bucăţi din remixul Renegade Soundwave)

  • Never Let Me Down Again

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici