Directorul de imagine Miroslav Ondricek, dublu nominalizat la Oscar, a murit la vârsta de 80 de ani

Publicat: 30 03. 2015, 16:53
Actualizat: 01 04. 2020, 05:11

Informaţia a fost confirmată pentru postul naţional de televiziune din Cehia de fiul acestuia, David Ondricek, care este tot cineast.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, Miroslav Ondricek a colaborat la peste 40 de filme, dintre care 12 au fost turnate în Statele Unite ale Americii. S-a remarcat în special în calitate de colaborator apropiat al regizorului Milos Forman.

Cei doi au lucrat împreună la filmele „Vremuri de restrişte/ Ragtime” şi „Amadeus”, ambele aducându-i lui Miroslav Ondricek nominalizarea la Oscarul pentru cea mai bună imagine. Cineastul ceh a câştigat premiul BAFTA pentru imaginea filmului „Amadeus”, în 1984. Miroslav Ondricek şi Milos Forman au colaborat la alte două filme – „Fireman’s Ball” şi „Hair”.

Miroslav Ondricek a avut o activitate intensă în anii ’90, lucrând în special cu regizoarea americană Penny Marshall, la drama „Revenire la viaţă/ Awakenings” (1990), cu Robert De Niro şi Robin Williams, şi la comedia „Liga feminină de baseball/ A League of Their Own”, în care rolurile principale au fost interpretate de Madonna, Geena Davis şi Tom Hanks.

Cea mai recentă colaborare a sa cu Penny Marshall a fost drama din 2001 „Băieţii din viaţa mea/ Riding in Cars With Boys”, în care rolul principal a fost jucat de Drew Barrymore.

Miroslav Ondricek a fost recompensat de Societatea americană a directorilor de imagine cu un premiu pentru întreaga carieră, în anul 2004.