Video GALERIE FOTO, VIDEO | Sute de persoane merg zilnic la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol. Mulţi dorm în maşină ca să stea mai multe zile

Sute de persoane merg, zilnic, la Băile Valea Stelii din Băicoi, pentru curele cu nămol, acesta având proprietăţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice. Unele persoane dorm în maşină ca să stea mai multe zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

17023 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 

Băile Valea Stelii, deschide recent, situate în cartierul Ţintea din Băicoi, au devenit punctul de atracţie al localităţii.

Oameni din toate colţurile ţării merg să facă renumitele cure cu nămol, benefice mai ales în afecţiunile reumatice.

Am venit în fiecare an. Şi am venit şi acum. Trebuie mai întâi să ne dăm cu nămol. Stăm aşa 15 minute, apoi facem baie în bazinul cu nămol, iar apoi în cel cu apă sărată”, explică procedura un bărbat.

Cei care vin aici spun că nămolul de la Băile Valea Stelii din Băicoi are proprietăţi unice, având şi petrol în el.

”Se simte. Ne mai durea câte un umăr, câte un picior, văd că nu mai doare. Am fost şi anul trecut. Cred că e mai bun nămolul decât e la Techirghiol. Cu bani puţini, se pot trata oamenii”, a declarat Romeo Diaconescu.

Alţii vin pentru o perioadă mai lungă de timp.

”Unsprezece zile vin. Se simte. E super bun nămolul pentru dureri de picioare, mâini, încheieturi”, a spus Rodica Crişan.

”Am venit că am aflat de această staţiune, este peste prima dată când vin. Mi-am dat cu nămol, să văd cum ne simţim după. E foarte bun. Lume multă”, a declarat şi Nicoleta Militaru.

Băile Valea Stelii sunt administrate de Primăria Băicoi, iar autorităţile intenţionează să modernizeze zona şi să înfiinţeze locuri de cazare, în condiţiile în care există persoane care dorm în maşini ca să stea mai multe zile aici.

Noi suntem singurii din judeţ care avem şi băi sărate şi nămol. Este o zonă foarte frumoasă. Vrem să modernizăm, să facem locuri de cazare. Acum sunt persoane care vin de departe şi dorm în maşină noaptea, iar a doua zi sunt la nămol. Vrem să dăm drumul şi la băile calde”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul din Băicoi, Marius Constantin.

Intrarea la Băile Valea Stelii costă 15 lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici