Granița disperării: Cine erau românii care încercau să fugă în Ungaria în ultimii ani ai comunismului

Noi date prezentate de CNSAS, pe baza documentelor din arhiva fostei Securități, arată amploarea fenomenului între 1987 și primele opt luni din 1989.

Peste 11.600 de persoane au fost prinse la frontieră

Datele prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) indică o creștere rapidă a tentativelor de plecare pe măsură ce România se apropia de prăbușirea regimului Nicolae Ceaușescu.

În 1987, 219 persoane au reușit să treacă ilegal frontiera, iar alte 594 au fost prinse. Un an mai târziu, o altă metodă de plecare a căpătat amploare: 6.562 de persoane ajunse în Ungaria în excursii sau în tranzit au decis să nu mai revină în România.

Situația s-a schimbat din nou în 1989, după înăsprirea condițiilor pentru obținerea pașapoartelor. Numai în primele opt luni ale anului, 5.406 oameni au fost prinși încercând să treacă ilegal frontiera de vest, iar aproximativ 1.700 au reușit.

Pe întregul interval analizat, documentele consemnează 11.607 persoane prinse în tentative de trecere clandestină.

Tinerii și muncitorii, în centrul exodului

Statisticile Securității conturează și profilul celor dispuși să-și asume riscul unei asemenea tentative. Dintre persoanele care au reușit trecerea clandestină, 2.457 aveau între 19 și 30 de ani, iar alte 1.015 aveau între 31 și 40 de ani.

Bărbații erau majoritari covârșitor printre cei capturați la frontieră: 9.145, față de 2.462 de femei.

Muncitorii calificați constituiau cea mai numeroasă categorie profesională în rândul celor prinși, cu 5.450 de persoane. Documentele mai indică 2.382 de muncitori necalificați și 1.149 de elevi.

În cazul celor care au rămas în Ungaria după excursii apar însă și numeroși specialiști: 177 de ingineri, 132 de medici și farmaciști, 136 de profesori și 49 de economiști și juriști.

Inclusiv membri PCR au ales să nu se mai întoarcă

Datele scot la iveală un detaliu relevant pentru nivelul de nemulțumire din ultimii ani ai regimului. Printre persoanele care au plecat în excursii și au rămas ilegal în Ungaria se aflau 1.338 de membri ai Partidului Comunist Român și 2.540 de membri ai Uniunii Tineretului Comunist.

Componența etnică diferă în funcție de modalitatea de plecare. Din 7.661 de cereri aprobate pentru stabilirea definitivă în străinătate, 7.367 aparțineau unor etnici maghiari și 257 unor români. În cazul trecerilor clandestine, proporția românilor era considerabil mai mare: dintre cele 11.607 persoane prinse, 4.157 erau români și 6.897 maghiari.

Bihor, epicentrul fugii spre Ungaria

Poziția geografică a influențat puternic fenomenul. Bihorul apare în documentele citate de CNSAS cu 1.868 de treceri clandestine reușite, 3.284 de persoane prinse la frontieră și 1.984 de oameni care au rămas în Ungaria după călătorii.

Satu Mare și Arad au înregistrat, la rândul lor, numeroase tentative, în timp ce Clujul s-a remarcat prin numărul ridicat al plecărilor definitive aprobate.

Statisticile provin din documente aflate în fondul Ministerului Apărării Naționale, Cabinet Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste. Privite la aproape patru decenii distanță, cifrele documentează amploarea unei crize pe care regimul încerca să o țină sub control: tot mai mulți oameni erau pregătiți să renunțe la viața construită în România și, uneori, să-și riște libertatea pentru a trece dincolo de graniță.