O americancă s-a trezit în propria casă cu un liliac care încerca să îi intre în gură: „Am crezut că visez”
Krista Edelman, medic gastroenterolog, a povestit incidentul provocat de un liliac. Ea spune că dormea acasă, când a simțit ceva în apropierea feței, scrie UPI.
În vis, femeia credea că un șoricel încearcă să-i intre în gură. Când s-a trezit și a întins mâna spre față, a atins ceva moale și rece.
A realizat atunci că nu era un șoricel, ci un liliac.
Doctorița a povestit ulterior că animalul părea să încerce să se strecoare printre buzele sale.
Speriată, l-a aruncat în cealaltă parte a camerei, apoi a început să țipe.
Soțul ei a reușit să captureze liliacul, astfel încât animalul să poată fi testat pentru rabie.
Pericolul mușcăturii de liliac
Deși femeia nu a observat nicio mușcătură, doctorița a primit preventiv vaccinul antirabic și imunoglobulină, iar ulterior testele au arătat că liliacul nu era infectat cu rabie.
Edelman a decis să facă publică povestea pentru a-i avertiza pe oameni asupra riscurilor asociate contactului cu liliecii.
Autoritățile sanitare din Virginia recomandă ca orice persoană care se trezește într-o cameră în care se află un liliac să solicite sfatul serviciilor medicale, deoarece o eventuală mușcătură poate să nu fie vizibilă.