OSCAR 2018: Hollywood-ul se pregăteşte pentru prima gală de după scandalul Weinstein/ Lumea cinematografiei, încă sub stare de şoc

Hollywood-ul se pregăteşte pentru o nouă gală Oscar, cu lungmetrajele "The Shape of Water" şi "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" favorite la marile premii, într-o ceremonie care va fi însă şi marcată de scandalul Harvey Weinstein.

769 afișări
Imaginea articolului OSCAR 2018: Hollywood-ul se pregăteşte pentru prima gală de după scandalul Weinstein/ Lumea cinematografiei, încă sub stare de şoc

OSCAR 2018: Hollywood-ul se pregăteşte pentru prima gală de după scandalul Weinstein/ Lumea cinematografiei, încă sub stare de şoc

Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences), organizatoarea galei, se află şi sub presiunea de a nu reproduce gafa istorică de anul trecut: în mod eronat, lungmetrajul "La La Land", de Damien Chazelle, a fost anunţat drept câştigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film, în locul peliculei "Moonlight", de Barry Jenkins. Două minute mai târziu, eroarea a fost corectată, dar haosul fusese deja provocat.

"Nu îmi amintesc de un alt an plin de atâtea incertitudini: există cel puţin patru posibili mari câştigători" ai premiului pentru cel mai bun film, a declarat pentru AFP jurnalistul Tim Gray, de la publicaţia Variety.

Filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri", de regizorul britanic Martin McDonagh, este unul dintre favoriţi, potrivit site-ului specializat Goldderby.com.

Cu şapte nominalizări, printre care două pentru cel mai bun rol secundar masculin (Sam Rockwell, favorit, şi Woody Harrelson) şi una pentru cel mai bun rol principal feminin (Frances McDormand), filmul prezintă, cu umor negru, furia unei femei în doliu, care se foloseşte de trei panouri publicitare pentru a relansa ancheta asupra morţii fiicei sale.

Filmul concurează cu pelicula fantasy regizată de Guillermo del Toro "The Shape of Water", lider în topul nominalizărilor, cu 13. Del Toro este favorit la premiul Oscar pentru cea mai bună regie, a acestui basm straniu despre o femeie mută îndrăgostită de o creatură acvatică ce este ţinută captivă într-un laborator american.

Christopher Nolan este şi el favorit, pentru regia filmului "Dunkirk", care a obţinut opt nominalizări. Filmul prezintă operaţiunea Dynamo, evacuarea disperată a armatei aliaţilor de pe plaja din Dunkirk, în 1940.

"Darkest Hour", nominalizat şi el la premiul Oscar pentru cel mai bun film, prezintă acelaşi episod din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă văzut din Anglia: bătălia politică dusă de Winston Churchill.

În rolul lui Churchill, Gary Oldman, magnetic - şi de nerecunoscut sub machiajul complex -, este considerat favorit la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal.

Concurează cu mari şanse pentru acelaşi premiu franco-britanicul Timothée Chalamet, în vârstă de 22 de ani, care a sedus Hollywood-ul cu rolul unui adolescent îndrăgostit de profesorul lui în "Call me by your name".

Pentru acest film delicat, regizat de Luca Guadagnino, scenaristul James Ivory ar putea primi, la 89 de ani, primul său Oscar din legendara sa carieră ("The Remains of the Day", "Howards End").

Pionieră a noului val, Agnès Varda, în vârstă tot de 89 de ani, ar putea primi un Oscar pentru documentarul său "Visages, Villages", coregizat cu artistul JR.

În ceea ce priveşte discursurile de la gală, "vor fi în mod sigur subiecte politice în monologul (de introducere) susţinut de Jimmy Kimmel", este de părere Tim Gray, adăugând că şi laureaţii ar putea vorbi despre subiecte sensibile, precum mişcările #MeToo şi Time's Up, contra hărţuirilor sexuale, diversitatea în industria de film şi despre #NeverAgain, mişcarea împotriva violenţelor comise cu arme de foc.

Lumea cinematografiei este încă sub stare de şoc după dezvăluirile despre Harvey Weinstein.

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependenţa de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu", n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Scandalul a afectat şi carierele altor bărbaţi puternici de la Hollywood, printre care actorul Kevin Spacey şi producătorul Brett Ratner.

Academia de film l-a exclus din rândul membrilor săi pe Harvey Weinstein şi promite reforme. Şi, pentru a evita gafa de anul trecut, a promis că s-au luat noi măsuri, inclusiv repetiţii şi o verificare mai atentă a plicurilor cu numele câştigătorilor.

Cea de-a 90-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre (Hollywood & Highland Center) din Los Angeles, şi va fi difuzată live de postul de televiziune ABC. Umoristul Jimmy Kimmel va fi gazda ceremoniei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici