Life-Inedit

Imagini amuzante: Cum îşi găseşte stăpânul un căţel pierdut într-un lan – VIDEO

Mai întâi se aude un foşnet venind dinspre lanul de cereale. Apoi, desupra spicelor, apare capul unui căţel adorabil. Alfie încearcă, din când în când, să îşi găsească stăpânul, sărind din marea de spice.

Damon Albarn confirmă faptul că grupul Gorillaz va lansa un nou album în 2016 – VIDEO

Muzicianul britanic Damon Albarn, solistul trupei Blur, a confirmat faptul că grupul Gorillaz, pe care l-a înfiinţat în 1998, va lansa un nou album de studio în anul 2016, informează contactmusic.com.

ROBBIE WILLIAMS la Bucureşti: Nu ştiam că sunt atât de iubit aici. Sper că v-aţi distrat – GALERIE FOTO

Concertul susţinut de cântăreţul britanic Robbie Williams în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri, a început în jurul orei 21.00, cu piesa "Let me entertain you", care dă titlul turneului său actual, peste 60.000 de fani fiind prezenţi la eveniment.

Prima statuie a lui Nelson Mandela din România, dezvelită la Oradea

O statuie reprezentându-l pe Nelson Mandela, realizată la Budapesta, a fost dezvelită, vineri, la Primăria Oradea, fiind prima sculptură cu Mandela din România, iar la eveniment a fost prezent şi ambasadorul Africii de Sud, Tenjiwe Mtintso.

Revista Cockaigne se lansează în print şi are un nou creative director, Catrinel Menghia

Fotomodelul şi actriţa Catrinel Menghia a fost numită creative director al revistei de lifestyle şi fashion Cockaigne, care a apărut până în prezent online şi care, în luna septembrie, va lansa prima ediţie tipărită.

Un restaurant al cărui meniu se inspiră din serialul „Twin Peaks” va fi deschis la Londra

Un restaurant al cărui meniu va conţine preparate culinare inspirate din universul serialului de televiziune "Twin Peaks" va fi deschis pe 27 august la Londra, informează contactmusic.com.

Robbie Williams şi-a vândut diverse obiecte personale la o licitaţie caritabilă. Ce sumă a obţinut cântăreţul

Cântăreţul Robbie Williams - care va concerta în premieră în România vineri seară - şi-a vândut, cu 226.475 de dolari, peste 150 de obiecte personale, inclusiv trofee şi manuscrise ale pieselor sale, la o licitaţie de caritate organizată de o fundaţie de ajutorare a copiilor din Marea Britanie.

Rockerul Eric Wrixon, membru fondator al trupelor Them şi Thin Lizzy, a murit

Rockerul Eric Wrixon, membru fondator al celebrelor trupe Them şi Thin Lizzy, a murit la vârsta de 68 de ani, la începutul acestei săptămâni, informează contactmusic.com.

Serialul „Urzeala tronurilor” a primit 24 de nominalizări la premiile Primetime Emmy 2015 – VIDEO

Serialul fantasy cu accente medievale "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", produs şi difuzat de postul HBO, conduce în topul producţiilor de televiziune care au primit cele mai multe nominalizări - 24 - la Primetime Emmy Awards 2015, informează Reuters.

Robbie Williams: Let Me Entertain You, Romania! Nu veţi fi dezamăgiţi! – VIDEO

Cântăreţul britanic Robbie Williams spune că este foarte entuziasmat că va concerta, vineri, la Bucureşti, precizând că nu a mai fost până acum în România şi abia aşteaptă să îi distreze pe români, cărora le promite totodată că nu vor fi dezamăgiţi de show-ul său din turneul "Let Me Entertain You".

Robbie Williams a sosit în România

Cântăreţul britanic Robbie Williams a sosit, joi seară, în România, urmând să susţină un concert, vineri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Cerinţele lui Robbie Williams pentru concertul de la Bucureşti

Robbie Williams, care va concerta, vineri, în Bucureşti, a solicitat organizatorilor evenimentului să i se asigure un meniu sănătos, care să includă sushi, paste de quinoa şi legume verzi, iar, pentru backstage, artistul a cerut lapte, gumă de mestecat, lămpi decorative şi flori naturale.

TOPUL celor mai scumpe case din lume – GALERIE FOTO

Plănuieşti să îţi cumperi casă vara asta? Pentru a-ţi înlesni căutarea, redactorii The Telegraph au făcut un top al proprietăţilor pe care le poţi tăia liniştit(ă) de pe listă.

A cincea soţie a actorului Lorenzo Lamas, mamă-surogat pentru fiica starului, a născut un băieţel

Shawna Craig, a cincea soţie a actorului Lorenzo Lamas, care a acceptat să fie mamă-surogat pentru fiica starului, Shayne Lamas, a născut un băieţel pe 4 iulie, informează dailymail.co.uk.

Soţia cântăreţului şi producătorului hip-hop Timbaland a solicitat divorţul pentru a doua oară

Monique Mosley, soţia cântăreţului şi producătorului hip-hop Timbaland, a depus actele oficiale prin care a solicitat pentru a doua oară divorţul de artistul american, informează contactmusic.com.

Beth Hart: Sunt nerăbdătoare să ajung în România;sunt interesată de Dracula, de mâncarea tradiţională

Cântăreaţa de blues-rock americană Beth Hart, care va susţine un concert, marţi, în Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX că va reveni în România dacă primul ei show aici va fi unul bun şi că îşi doreşte să pornească într-o scurtă călătorie prin Transilvania, fiind interesată de personajul Dracula.

Soţia lui Johnny Depp, acuzată de introducerea ilegală în Australia a celor doi câini ai cuplului

Actriţa Amber Heard, soţia celebrului Johnny Depp, a fost acuzată în mod oficial de introducerea ilegală pe teritoriul Australiei a celor doi câini de companie ai cuplului, informează site-ul revistei New Musical Express.

Un crocodil a efectuat tragerea la sorţi a partidelor întâlnirii Australia-Kazahstan din Cupa Davis – VIDEO

Australienii au folosit o metodă originală pentru a efectua tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul întâlnirii cu Kazahstanul, contând pentru sferturile de finală ale Cupei Davis, apelând la un crocodil.

Vila din Los Angeles a rapperului Chris Brown, jefuită de o bandă de hoţi înarmaţi – VIDEO

Vila pe care rapperul Chris Brown o deţine în Los Angeles a fost jefuită de o bandă de hoţi mascaţi şi înarmaţi, la primele ore ale dimineţii de miercuri, informează contactmusic.com.

„Ice Bucket Challenge”, după un an: Ce s-a întâmplat cu banii strânşi pentru lupta împotriva maladiei ALS – VIDEO

Provocarea găleţii cu gheaţă - "Ice Bucket Challenge" - a reprezentat, probabil, evenimentul din mediul online care a făcut cea mai mare vâlvă în 2014, mobilizând internauţi din toată lumea, fie pro, fie contra mişcării.

Barack Obama, vorbind despre Bill Cosby: Naţiunile civilizate nu trebuie să tolereze violul

Preşedintele Barack Obama, întrebat miercuri despre posibilitatea de a-i retrage actorului Bill Cosby cea mai înaltă distincţie civilă americană - Presidential Medal of Freedom -, a spus că nu există o lege pentru o astfel de procedură şi că ţările civilizate nu trebuie să tolereze violul.

Gabriel Cotabiţă a fost EXTERNAT. Spitalul Elias: Cântăreţul îşi va continua recuperarea în ambulatoriu

Gabriel Cotabiţă a fost externat joi, după 27 de zile de tratament în Spitalul Elias din Capitală, starea acestuia este ameliorată, urmând să continue tratamentul de recuperare în ambulatoriu, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical Dana Safta.

Robbie Williams va veni în România joi seară, cu un avion privat

Cântăreţul britanic Robbie Williams, care va concerta, vineri, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, va veni în România joi seară, cu un avion privat, au declarat pentru MEDIAFAX surse.

Actriţa Kristin Scott Thomas, recompensată cu Legiunea de Onoare în rang de Ofiţer

Actriţa britanică Kristin Scott Thomas a fost recompensată cu una dintre cele mai prestigioase recompense civile franceze, Legiunea de Onoare în rang de Ofiţer, cu ocazia tradiţionalelor onoruri acordate de Ziua Naţională a Franţei, pe 14 iulie, informează hollywoodreporter.com.

Peste 60.000 de spectatori sunt aşteptaţi la concertul de la Bucureşti al lui Robbie Williams

Peste 60.000 de spectatori sunt aşteptaţi la concertul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri seară.

ATERIZARE forţată pe o autostradă, surprinsă de camere de luat vederi – VIDEO

Un avion uşor a efectuat o aterizare forţată pe o autostradă din statul american New Jersey, manevra fiind filmată de şoferii maşinilor aflate pe şosea în acel moment, informează site-ul ziarului The New York Times.

Fiica top-modelului Cindy Crawford a primit primul ei rol de actriţă, la vârsta de 13 ani

Kaia Gerber, fiica top-modelului american Cindy Crawford, a primit primul ei rol de actriţă, la vârsta de 13 ani, la doar două zile după ce a debutat ca fotomodel cu pictoriale ce au fost publicate în revistele Vogue şi CR Fashion Book, informează dailymail.co.uk.

TOP 10 cele mai scumpe camere de hotel din lume – GALERIE FOTO, VIDEO

CNN Travel a realizat un top al celor mai scumpe camere de hotel din lume. Decoraţiunile din aur şi fildeş, valeţii personali, mini-cascadele şi aşternuturile ţesute cu fire de platină sunt doar cateva dintre bonusurile care justifică preţurile exorbitante ale acestor veritabile oaze de lux.

Unul dintre fiii cântăreţului Nick Cave a căzut de pe o stâncă şi a murit la vârsta de 15 ani – FOTO

Arthur Cave, unul dintre cei patru fii ai cântăreţului australian Nick Cave, a murit la vârsta de 15 ani, în urma unui accident tragic, după ce a căzut de pe o stâncă foarte înaltă din localitatea britanică Brighton, marţi seară, în jurul orei locale 18.00, informează dailymail.co.uk.

Sienna Miller s-a despărţit de logodnicul ei, actorul şi modelul Tom Sturridge

Actriţa britanică Sienna Miller s-a despărţit de logodnicul ei, actorul şi modelul Tom Sturridge, punând astfel capăt unei relaţii care a durat patru ani, informează dailymail.co.uk.

Craniul cineastului care a regizat filmul „Nosferatu”, furat dintr-un cimitir din Germania

Craniul lui F.W. Murnau, cineastul care a regizat filmul mut cu vampiri "Nosferatu" (1922), a fost furat dintr-un cimitir din Germania, au anunţat autorităţile locale.

Experiment social în Rusia: Un cuplu „gay”, agresat verbal şi fizic pe străzile Moscovei – VIDEO

Activiştii pentru drepturile homosexualilor au realizat un experiment social în Rusia, doi bărbaţi fiind trimişi să se plimbe ţinându-se de mână, pe străzile Moscovei, pentru a surprinde reacţiile celor din jur, informează CNN.

Laibach, prima trupă străină care a primit permisiunea de a concerta în Coreea de Nord – VIDEO

Controversata trupă slovenă de rock industrial Laibach a devenit prima formaţie străină care a primit permisiunea de a concerta în Coreea de Nord, a anunţat regizorul Morten Traavik pentru BBC.

TOP 10 cele mai frumoase destinaţii de vacanţă pentru 2015 – GALERIE FOTO

De la şarmul unic al Indiei, la peisaje care îţi taie respiraţia în Elveţia, redactorii National Geographic Traveler au inventariat cele mai interesante destinaţii de vacanţă din 2015.

Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste

Actorul american Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste prin intermediul fundaţiei sale de caritate, informează contactmusic.com.

Colecţia de hituri Nirvana apare pentru prima dată pe vinil

Albumul omonim "best of" al grupului american Nirvana, care include piese ca "Smells Like Teen Spirit", "Come As You Are" şi "You Know You're Right", va fi lansat pe vinil în variante standard şi de lux, pe 28 august, informează nme.com.

Membrii trupei The Prodigy s-au plictisit să lanseze albume – VIDEO

Membrii formaţiei The Prodigy au declarat că nu mai vor să lanseze albume de studio, procesul în sine durând prea mult timp, şi că ar prefera să le înlocuiască cu EP-uri, potrivit nme.com.

Cântăreţul Joan Sebastian, o legendă a scenei muzicale mexicane, a murit – VIDEO

Cântăreţul Joan Sebastian, considerat o legendă a scenei muzicale mexicane, a murit luni, la vârsta de 64 de ani, potrivit bbc.com.

Serialul „Fear The Walking Dead”, difuzat în România, pe 24 august, simultan cu premiera din SUA – VIDEO

Noul serial "Fear the Walking Dead", care va prezenta experienţa începutului apocalipsei zombi, va fi difuzat în România, la televiziunea americană AMC, pe 24 august, simultan cu premiera din SUA.

Rapperul 50 Cent a cerut intrarea sub protecţia legii falimentului

Cântăreţul american 50 Cent a cerut intrarea sub protecţia legii falimentului din SUA, luni, la doar câteva zile după ce o instanţă a stabilit că rapperul, al cărui nume real este Curtis James Jackson III, trebuie să plătească unei femei despăgubiri de 5 milioane de dolari, pentru defăimare.