Life-Inedit

Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky este însărcinată cu gemeni

Actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky, soţia actorului Chris Hemsworth, este însărcinată cu gemeni, a confirmat cuplul, care mai are o fetiţă în vârstă de un an şi opt luni.

Margaret Thatcher, personaj de roman

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a devenit personaj literar şi apare în următoarea carte a romancierei britanice Hilary Mantel, prima scriitoare din lume care a câştigat de două ori prestigiosul Man Booker Prize.

Data de 20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2014

Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2014, cade pe 20 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.

Iolanda Balaş, Grigore Leşe şi Ivan Patzaichin au primit paşapoarte diplomatice

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, le-a acordat, vineri, paşapoarte diplomatice foştilor sportivi Iolanda Balaş Soter şi Ivan Patzaichin, precum şi artistului Grigore Leşe, cei trei urmând să participe la campanii de promovare a României în străinătate.

Vladimir Putin îi asigură pe homosexuali că nu vor fi arestaţi la JO de la Soci

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că homosexualii nu ar trebui să se teamă că vor fi urmăriţi la Jocurile Olimpice de la Soci din februarie, apărând însă controversata lege privind "propaganda" homosexuală faţă de minori.

Toni Braxton îşi va lansa autobiografia

Cântăreaţa Toni Braxton, distinsă cu mai multe premii Grammy, a semnat un contract cu editura HarperCollins pentru scrierea unei cărţi autobiografice, intitulată "Unbreak My Heart", după single-ul cel mai cunoscut al artistei.

Victoria Beckham îşi va deschide primul magazin de îmbrăcăminte, în Londra

Victoria Beckham, fosta membră a trupei Spice Girls, care, în ultimii ani, şi-a construit o carieră ca designer de modă, a confirmat deschiderea primului ei magazin londonez, pe Dover Street, eveniment ce va avea loc la toamnă.

Arnold Schwarzenegger, plătit cu 3 milioane de dolari, pentru o reclamă la bere

Actorul Arnold Schwarzenegger va primi un onorariu de 3 milioane de dolari pentru a juca într-un spot ce face reclamă unui sortiment de bere - Bud Light -, care va fi difuzată în timpul galei Super Bowl.

Ziua Internaţională a Zăpezii, sărbătorită duminică, la Buşteni

Sute de turişti sunt aşteptaţi duminică în staţiunea Buşteni, unde pe pârtia Kalinderu va fi sărbătorită Ziua Internaţională a Zăpezii, iar copiii vor beneficia de lecţii de schi gratuite, echipamentul pentru schi putând fi închiriat, de asemenea, gratuit.

Caddy şi Ombladon,despre decizia de interzicere a pieselor lor înainte de ora 23.00:CNA e inexistent

Cântăreţii hip-hop Caddy, de la BUG Mafia, şi Ombladon, de la formaţia Paraziţii, au declarat pentru MEDIAFAX, privind decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a interzice difuzarea unor piese ale trupelor înainte de ora 23.00, că, pentru ei, CNA este o instituţie "inexistentă".

Shia LaBeouf, implicat într-o altercaţie într-un bar din Londra

Shia LaBeouf a lovit cu capul un bărbat, joi seară, într-un bar londonez, după ce acesta a făcut nişte afirmaţii despre mama iubitei actorului.

Facebook are cu 3 milioane de adolescenţi mai puţin faţă de 2011

Numărul adolescenţilor care au conturi pe Facebook a scăzut cu 3 milioane faţă de anul 2011.

Preşedintele francez François Hollande a vizitat-o la spital pe Valérie Trierweiler

Preşedintele francez François Hollande a mers joi să o viziteze pe partenera sa Valérie Trierweiler, spitalizată de vineri, a anunţat Palatul Elysée, confirmând o informaţie anunţată de France Inter.

Zara Philips, nepoata reginei Elizabeth a II-a, a născut o fetiţă

Zara Phillips, nepoata reginei Elizabeth a II-a, a născut, vineri, primul ei copil, o fetiţă, a anunţat palatul Buckingham.

Russell Johnson, profesorul din sitcomul „Gilligan’s Island”, a murit la 89 de ani

Actorul american Russell Johnson, care a jucat în westernuri şi filme SF înainte de a deveni celebru în rolul profesorului din sitcomul "Gilligan's Island", difuzat pe postul CBS în anii '60, a decedat joi, din cauze naturale, la vârsta de 89 de ani.

Actriţa Suchitra Sen, supranumită „Greta Garbo a Indiei”, a murit la vârsta de 82 de ani

Actriţa Suchitra Sen, supranumită "Greta Garbo a Indiei", a murit în oraşul Calcutta, vineri, la vârsta de 82 de ani.

Record Guinness: Cel mai lung ecou, înregistrat în Scoţia

Un nou record mondial Guinness pentru cel mai lung ecou înregistrat într-o structură construită de om a fost stabilit într-o reţea de tuneluri realizată în Scoţia înainte de Al Doilea Război Mondial, ce era folosită ca depozit de combustibil.

GALA Critics Choice Awards 2014: „12 Years a Slave”, desemnat cel mai bun film. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR – VIDEO, FOTO

Drama "12 Years a Slave" şi comedia "Ţeapă în stil american/ American Hustle" au fost marii câştigători la gala Critics Choice Awards 2014, organizată joi în Santa Monica, California, informează Reuters.

Parlamentul israelian examinează un proiect de lege privind interzicerea terminologiei naziste

Parlamentul israelian a examinat un proiect de lege care interzice folosirea cuvântului "nazist" şi a simbolurilor celui de-al Treilea Reich, dar acest text este considerat de către opoziţie un atac la libertatea de exprimare, potrivit presei locale.

Franco Nero va relua rolul lui Django într-un nou western

Actorul de origine italiană Franco Nero va juca din nou rolul pistolarului Django, la aproape 50 de ani după ce a interpretat această partitură în filmul "Django" (1966), de Sergio Corbucci.

Vila pe care cântăreţul Sting o deţine în Toscana, renovată de mafia napolitană

Vila pe care cântăreţul Sting o deţine în Toscana şi celebra Galerie Uffizi din Florenţa au fost renovate de companii bănuite că ar fi controlate de mafia napolitană, Camorra, a anunţat joi presa italiană.

Actriţa Julie Gayet are un agent de securitate plătit de statul francez – surse

Actriţa Julie Gayet, care ar avea o relaţie cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, este însoţită permanent de un agent de securitate angajat de statul francez, scrie ziarul Le Monde.

Drapelul României, pe coperta noului album al formaţiei rock Manowar

Drapelul României a fost inclus de formaţia de rock heavy metal Manowar pe coperta noului ei album, "Kings Of Metal MMXIV", care va fi lansat pe 28 februarie, potrivit site-ului oficial al trupei.

OSCAR 2014: Lista nominalizărilor. Care sunt filmele ce ar putea câştiga trofeul

Nominalizările la cea de-a 86-a ediţie a premiilor OSCAR au fost anunţate joi, într-o conferinţă de presă, de actorul australian Chris Hemsworth şi de Cheryl Boone Isaacs, preşedintele Academiei de film americane.

Oraşul de vânzare. Cum încearcă al doilea oraş al Marii Britanii să scape de datorii

Consiliul Municipal al oraşului Birmingham anunţă că ar putea vinde o parte dintre atracţiile locale pentru a putea plăti datorii de peste un miliard de lire sterline, anunţă BBC.

Administratorii averii lui Michael Jackson au ajuns la o înţelegere cu compania de asigurări Lloyd

Administratorii averii cântăreţului Michael Jackson au ajuns la o înţelegere, miercuri, cu compania de asigurări LLoyd - care asigurase seria de 50 de concerte pe care starul american urma să le susţină la Londra în 2009 - în privinţa unei poliţe de 17,5 milioane de dolari.

Record mondial la algebră: Elevii norvegieni au rezolvat 5 milioane de ecuaţii într-o săptămână

Elevii norvegieni au rezolvat aproape 5 milioane de ecuaţii de algebră într-un concurs desfăşurat timp de o săptămână, folosind o aplicaţie creată pentru popularizarea matematicii în rândul copiilor din această ţară, ale căror rezultate şcolare au început să scadă în statisticile internaţionale.

Kristen Stewart va juca rolul principal într-un remake al filmului „1984”

Actriţa americană Kristen Stewart, protagonista francizei "Amurg/ Twilight", va interpreta rolul principal în "Equals", un remake futurist şi romantic al filmului "1984" inspirat din romanul omonim scris de George Orwell, informează contactmusic.com.

Primele ceremonii umaniste de căsătorie din România, la Expomariage

Oficianţii primelor ceremonii umaniste de căsătorie din România îi aşteaptă pe cei interesaţi de acest eveniment festiv la târgul de nunţi Expomariage, care are loc de vineri până duminică, în Bucureşti.

Apelul înaintat de Conrad Murray, medicul condamnat pentru moartea lui Michael Jackson, respins în instanţă

O curte de apel din statul american California a respins, miercuri, procesul intentat de Conrad Murray - medicul condamnat pentru uciderea prin imprudenţă a lui Michael Jackson - împotriva statului Texas, pentru a-şi recupera licenţa medicală, informează Reuters.

Imagini inedite: Curcubeu peste cascada Niagara – GALERIE FOTO

În urmă cu câteva zile, turiştii se înghesuiau să fotografieze Casacada Niagara, aşa cum rar a putut fi văzută. Un vortex polar, care a a afectat aproximativ 240 de milioane de persoane în Statele Unite şi în sudul Canadei, la începutul lunii ianuarie, a determinat îngheţul parţial al Cascadei.

Istoricul drogurilor folosite pe Wall Street: Cum se relaxează bancherii şi brokerii

Cocaina, marijuana şi ecstasy sunt doar câteva dintre drogurile folosite pe scară largă de bancherii şi brokerii de pe Wall Street.

Steven Spielberg, pe primul loc în topul Forbes al celor mai influente celebrităţi

Cineastul Steven Spielberg se situează pe primul loc în topul Forbes pe 2014 al celor mai influente celebrităţi din Statele Unite ale Americii, surclasând-o pe vedeta de televiziune Oprah Winfrey, informează Reuters.

Cum decurge o zi în cea mai nouă staţiune de schi din Coreea de Nord – VIDEO

De la hotelul de lux, până la tunurile de zăpadă suedeze, staţiunea pare special construită la ordinele lui Kim Jong-un să uimească. Simon Cokerell, unul dintre primii turişti invitaţi să viziteze noua atracţie nord-coreeană, a relatat experienţa pe blogul companiei la care lucrează.

Weekendul Comediei Scurte, pe 1 şi 2 februarie, la ShortsUP

Weekendul Comediei Scurte, o serie de proiecţii organizată în cadrul programului ShortsUP şi care reuneşte şase ore de scurtmetraje premiate la mariile competiţii internaţionale de film, se va desfăşura pe 1 şi 2 februarie, la cinematograful Patria din Bucureşti, potrivit unui comunicat MEDIAFAX.

Fotograful Mario Testino a primit titlul onorific de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic

Fotograful de modă Mario Testino a primit marţi titlul onorific de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic.

STUDIU: Sexul sporeşte inteligenţa, stimulând producţia de celule cerebrale şi ameliorând memoria

Activitatea sexuală sporeşte inteligenţa, stimulând producţia de celule cerebrale şi ameliorând memoria pe termen lung, potrivit unui studiu realizat pe şoareci.

Bărbat în stare de ebrietate a vrut să stingă flacăra la Monumentul Soldatului Necunoscut din Paris

Un bărbat în stare de ebrietate a fost reţinut marţi seara, la Paris, după ce a încercat să stingă flacăra de la Monumentul Soldatului Necunoscut de sub Arcul de Triumf, a anunţat miercuri o sursă din cadrul poliţiei, citată de postul de radio Europe1, în pagina electronică.

Gillian Anderson, interpreta lui Scully din „Dosarele X”, va scrie o serie de romane SF

Actriţa Gillian Anderson, protagonista francizei "Dosarele X", a semnat un contract cu prestigioasa editură Simon & Schuster pentru a scrie o serie de romane SF.

Radu Beligan şi Lucian Boia, autorii români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013 pe elefant.ro

Radu Beligan, Lucian Boia şi Neagu Djuvara ocupă primele trei poziţii în topul autorilor români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013 pe site-ul elefant.ro, informează un comunicat remis MEDIAFAX.