Podul din România vechi de peste un secol, fără niciun picior în apă, restaurat de voluntari. Povestea locului unde „banii veneau pe apă”

Dumitru Cîmpean, profesor de istorie la școala din Gura Râului, este unul dintre oamenii care păstrează poveștile satului. El vorbește cu mândrie despre cele două monumente istorice ale comunei: Biserica Mică, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, și podul acoperit, cunoscut și sub numele de Podul Morii.

Fără picior de sprijin în albia râului

Ridicat în secolul al XIX-lea, podul este una dintre construcțiile care atrag atenția prin soluția folosită de meșteri. Este lung de peste 12 metri și a fost realizat după principiul „grinzilor cu zăbrele”, ceea ce i-a permis să traverseze Cibinul fără un picior de sprijin în albia râului.
În Ardeal au mai rămas doar câteva poduri construite după acest principiu.

Podul avea legătură directă cu moara de pe malul Cibinului. Într-o monografie din 1896 se arată că moara a fost cumpărată în 1858 de preotul Ioan Arsenie, cu 3.200 de florini, împreună cu „temeinicul pod acoperit, care mijlocea comunicațiunea”.

Apa Cibinului nu era atunci doar parte din peisaj. Ea punea în mișcare joagăre, pive pentru postav și ulei și mori pentru cereale. De aici și expresia potrivit căreia „gurănilor le veneau banii pe apă”.

„În Gura Râului funcționau patru mori pe apă, iar morarii umblau prin sat cu carul tras de boi pentru a strânge sacii cu grăunțe și, mai apoi, pentru a aduce făina. Aveau la cornul boului un «clopot morăresc», legat cu o funie, care anunța că morarul a venit după măciniș”, spune Dumitru Cîmpean.

Activitatea morilor avea să dispară treptat.

Podul acoperit, parte din viața satului

După cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile comuniste au decis oprirea joagărelor, iar morile au mai funcționat până spre sfârșitul anilor ’70, când a fost construit barajul.

Odată cu schimbarea regimului apei, a dispărut și lumea în care morarii mergeau cu boii după sacii cu grăunțe. În locul carelor au rămas doar oamenii care își duceau puținele cereale necesare gospodăriei.

Podul a fost însă martor și la momente mult mai simple din viața satului.

„Aici se jucau copiii, iar în posturi, când nu se făcea joc în Pavilion, se întâlneau tinerii ce luau apoi drumul spre «Calea Domnilor» sau «Măial», cum i se mai spune potecii și poieniței folosite pentru plimbare”, povestește profesorul.

Pe aici ar fi trecut și poetul George Coșbuc, atunci când era găzduit la preotul Manta și obișnuia să urce de-a lungul Cibinului până în Vârtochele.

Restaurat cu ajutorul Ambulanței pentru Monumente

Anii au trecut, însă podul a rămas. Recent, voluntarii „Ambulanței pentru Monumente” au lucrat la restaurarea construcției.

Reabilitarea îi poate oferi monumentului o nouă viață. Dumitru Cîmpean spune că podul ar putea găzdui expoziții etnografice și evenimente culturale și se gândește chiar la organizarea unei „Zile a Podului”.

„Lumea a auzit de el, este curioasă să-l vadă și să-i afle povestea”, spune profesorul.

Podul acoperit din Gura Râului a rămas astfel nu doar o construcție veche peste Cibin, ci și o bucată din istoria satului.

„Podul acoperit din centrul comunei Gura Râului are o nouă viață prin grija voluntarilor și are puterea să adune comunitatea laolaltă”, susține Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care a prezentat povestea podului din Gura Râului.