Sarkozy citeşte „În căutarea timpului pierdut”
Anunţul a apărut în cotidianul Le Figaro, căruia îi aparţine ediţia din „În căutarea timpului pierdut”, pe care o citeşte Sarkozy, aceasta făcând parte din colecţia „Bibliothèque du Figaro”.
Preşedintele francez a mai fost surprins de presă, în urmă cu câteva luni, într-un avion, având în faţă „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert.
„Sub influenţa lui Barak Obama şi a Sarkothon-ului nostru (campanie iniţiată de săptămânalul Le Nouvel Observateur, în care francezii sunt îndemnaţi să trimită câte o carte preşedintelui lor care ar avea „alergie la literatură”, n.r.), e clar de-acum că Sarkozy cel nou nu se va abţine de la integrala lui Maupassant, memoriile lui Claude Lanzmann şi alte «Roujon-Macquart» (aluzie la o gafă a lui Sarkozy, care a scris astfel numele operei „Les Rougon Macquart”, de Emile Zola, n.r.)”, mai scrie Le Nouvel Observateur.