Un student de la Harvard şi-a predat lucrarea de disertaţie sub forma unui album Hip Hop
Tânărul în vârstă de 20 de ani, Obasi Shaw, şi-a intitulat albumul ”Liminal Minds” şi spune că acesta combină ”elemente de poezie engleză cu probleme ale identităţii rasiale din America”. Shaw precizează că inspiraţia i-a venit din cartea ”The Canterbury Tales”, semnată de Geoffrey Chaucer şi totodată din hobby-ul său de a scrie muzică rap, alături de poezii.
Munca depusă la lucrarea de disertaţie inedită a durat un an de zile.
Anul trecut, albumul audio ”To Pimp A Butterfly” al artistului Kendrick Lamar şi albumul ”Illmatic” semnat de Nas, au fost adăugate în Biblioteca Harvard pentru a sublinia importanţa lor semnificativă.
Însă, lucrarea de absolvire a lui Obasi este prima de acest fel din istoria universităţii, care a fost înfiinţată în 1636.
Tânărului i-a venit ideea datorită mamei sale, care a observat cu câtă pasiune fiul său scrie rap şi cântă în campus, în serile de karaoke.
Aşa că, în loc să depună un eseu sau o colecţie de poeme, acesta a decis să compună un album audio.
Proiectul său a avut mii de accesări online şi s-a viralizat în cel mai scurt timp.
Deşi a luat un ”A-” pentru lucrare, tânărul de 20 de ani va continua să facă rap ca hobby, dar va începe peste câteva luni un internship, la Google, în funcţia de inginer de software.
Citeşte şi: Copilul din imagini este speriat de faptul că trebuie să îşi scoată un dinte. Cum reacţionează fratele lui mai mic
Citeşte şi: Nicole Kidman, supranumită „Regina” Cannes-ului. La aproape 50 de ani este mai frumoasă ca niciodată. Ţinuta care a atras toate privirile
Citeşte şi: FOTO O româncă a fost CONCEDIATĂ după ce şeful ei a aflat că s-a culcat cu Orlando Bloom