Video VIDEO Plimbare „dulce” în cel mai mare deşert de sare din lume

  • Un loc idilic, desprins din filmele de aventură.
  • Deşertul a servit drept locaţie de filmare pentru producţii epice precum „Războiul Stelelor: Ultimii Jedi” (2017), „The Fall” (2006), „Salt and Fire” (2016), „The Unseen” (2017) şi multe altele.
1321 afișări
Salar de Uyuni sau Salar de Tunupa este cel mai întins deşert de sare din lume, ocupând peste 10.000  de kilometri pătraţi. Ineditul loc se află în sudul Boliviei şi este o atracţie de neratat pentru mulţi turişti.
 
Localnicii, dar şi vizitatorii îl numesc „cea mai mare oglindă”. Asta pentru că, în urma ploilor, un strat subţire de apă calmă transformă platoul în cea mai mare oglindă din lume, cu un diametru de 129 km.
 
Suprafaţa mare, cerul senin şi planeitatea excepţională a terenului fac din Salar un loc ideal pentru calibrarea altimetrelor sateliţilor de observare a Pământului. 
 
Salar („salină” în limba spaniolă) s-a format ca urmare a transformărilor dintre mai multe lacuri preistorice care au existat în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, dar care s-au evaporat toate de-a lungul timpului.
 
În prezent, Salar este acoperit de o crustă de sare de câţiva metri, perfect plană, cu variaţii medii de altitudine în limita unui metru pe întreaga suprafaţă a deşertului.
 
Nu doar oamenii viziteză deşertul. Salar serveşte ca loc de reproducere principal pentru mai multe specii de flamingo.
 
În plus, Salar de Uyuni este, de asemenea, o zonă de tranziţie climatologică, deoarece norii tropicali impunători cumulus congestus şi cumulonimbus incus care se formează în partea de est a salinei în timpul verii nu pot pătrunde dincolo de marginile sale vestice mai uscate, în apropierea graniţei cu Chile şi a deşertului Atacama.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici