Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga

Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga, prestaţia cântăreţei americane fiind mult sub aşteptări în timpul concertului susţinut de artistă în acest weekend, în capitala daneză, determinându-i pe mulţi dintre fanii ei să plece înainte de încheierea show-ului, informează mwza.com.

48 afișări
Imaginea articolului Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga

Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sute de fani au plecat de la acest concert, în momentul în care a devenit evident faptul că show-ul Whitney Houston pe care doreau să îl vadă nu va avea loc în acea seară.

Turneul de revenire al cântăreţei americane a avut parte de cronici destul de acide din partea specialiştilor, care au sfătuit-o pe diva americană să renunţe la cântat dacă nu va reuşi să îşi recapete controlul asupra vocii.

Whitney Houston a fost internată în luna aprilie, la Paris, din cauza unei infecţii pulmonare, această afecţiune putând fi una dintre cauzele prestaţiilor slabe ale cântăreţei.

Nici secţiunea australiană şi nici cea europeană a turneului mondial al divei R&B nu au avut mai mult succes. În timpul unui alt concert, susţinut în oraşul Houston din Statele Unite, cântăreaţa a fost fluierată, după ce vocea ei a falsat la o notă înaltă. În plus, Whitney Houston a început să se certe cu o parte a publicului care începuse să strige în timp ce ea ţinea un discurs în memoria lui Michael Jackson.

În timpul concertului din Copenhaga, cântăreaţa a părut letargică pe scenă, în comparaţie cu celebrele spectacole pe care le susţinea în trecut.

"Arăta şi suna ca o persoană care nu mai are mulţi ani de trăit. La sfârşitul spectacolului arăta ca şi cum era pe punctul de a exploda", a declarat unul dintre jurnaliştii prezenţi la concertul de la Copenhaga.

Whitney Houston, supranumită "The Voice" (Vocea), care trebuia să îşi lanseze turneul european prin concertul de la Paris, în această primăvară, a trebuit să îşi amâne primele patru spectacole din cauza unei probleme respiratorii, fiind internată pentru scurt timp în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului.

Circa 30 de concerte din turneul european al cântăreţei au fost programate până în iunie, în oraşe precum Nottingham, Newcastle, Londra, Dublin, Milano, Roma, Zurich, Berlin, Copenhaga, Stockholm şi Helsinki.

În 2009, Whitney Houston a lansat primul album de studio după o pauză de şapte ani - "I Look To You" -, care a intrat în topul U.S. Billboard 200 pe locul întâi. De asemenea, reprezentanţii casei de discuri a artistei au anunţat că albumul a debutat pe locul întâi şi în Canada, Germania, Italia şi Elveţia. Lansarea acestui material discografic a marcat revenirea lui Houston în lumina reflectoarelor, după o lungă perioadă în care s-a confruntat cu grave probleme personale şi profesionale, presa americană afirmând la un moment dat că artista se află la un pas de moarte.

În decembrie 2002, cântăreaţa a recunoscut, în timpul unui interviu acordat postului ABC, că a consumat droguri şi alcool. În ciuda faptului că a negat că era dependentă, cântăreaţa s-a internat, în 2004, într-o clinică de dezintoxicare din Georgia. Ea a declarat, într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, că drogurile pe care le folosea cel mai frecvent, împreună cu fostul său soţ, erau o combinaţie de marijuana şi cocaină.

Însă după ce a divorţat de soţul ei, rapperul Bobby Brown, în 2007, şi a câştigat custodia fiicei sale, Bobbi Kristina, artista americană şi-a plănuit cu minuţiozitate revenirea pe scena muzicală.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu Discuri de Platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles.

Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 140 de milioane de albume şi 50 de milioane de single-uri, printre care se numără şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cele mai bine vândute melodii din toate timpurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici