Gala MEDIAFAX 35. Directorul adjunct al Universității POLITEHNICA: „Nu cred că cineva poate înlocui experiența”
This browser does not support the video element.
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.
Gabriel Petrea, directorul general adjunct al Universității de Știință și Tehnologie POLITEHNICA din București, a participat la evenimentul aniversar MEDIAFAX 35, unde a declarat că jurnaliștii cu experiență sunt un reper în industrie.
„Nu cred că cineva poate înlocui experiența unor jurnaliști care de 35 de ani fac istorie în România. Și cred că toți cei care încep astăzi un proiect independent de jurnalism ar trebui să se uite la ceea ce s-a întâmplat în România de-a lungul timpului și să aprecieze lucrurile bune lăsate în urmă de cei care ne-am implicat în presă”, a spus Gabriel Petrea.
Director adjunct UPB: Știe să culeagă informație
Gabriel Petrea a mai vorbit și despre importanța jurnalismului de calitate, despre care a spus că este greu de înlocuit cu conținutul de pe rețelele de socializare.
„Pentru cine știe să culeagă informație, știe cât de important este să verifici din mai multe surse și să nu crezi tot ceea ce vezi. Așa că este foarte important în continuare să avem branduri, să avem un fundament în ceea ce înseamnă jurnalism și să ne uităm în continuare la cei care au experiență”, a mai spus directorul UPB București.
Șeful UPB a transmis și o urare jurnaliștilor MEDIAFAX. „Să ne vedem peste 35 de ani cu aceleași proiecte frumoase și cu o colaborare de succes”, a concluzionat Gabriel Petrea.
Aniversarea MEDIAFAX: 35 de ani de jurnalism independent
A fost o seară dedicată unui moment important din istoria agenției, celebrat alături de oameni și organizații care contribuie, prin activitatea lor, la viața publică, economică și culturală a României.
Le mulțumim partenerilor care au făcut posibilă organizarea Galei Mediafax 35 și care ne-au fost alături la această aniversare: Prime Batteries, Banca Transilvania, One United Properties, Elektra Invest, Citadina98, Avimi, Electromontaj, Anioest, BCR, Transavia, Elis Pavaje, Romgaz, Concelex, BRD, Transgaz, Waldevar, Altex, Tecnic și E-Infra.
O mulțumire specială adresăm Băncii Naționale a României, pentru gazduirea evenimentului, pentru ospitalitatea și sprijinul oferite.
Mulțumim tuturor celor care au sărbătorit alături de noi cei 35 de ani de Mediafax!