Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul sâmbătă ora 20:00 – duminică ora 08:00, în București, cerul va fi noros și va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări de 25–35 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade.
Pentru ziua de duminică, 7 decembrie, ANM prognozează un cer mai mult noros în Capitală. Trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7–8 grade, iar minima se va situa între 3 și 4 grade. Noaptea va crește probabilitatea de ceață.
La nivel național, în intervalul sâmbătă ora 20:00 și duminică ora 08:00, cerul va fi mai mult noros, cu ploi în Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei, local în Dobrogea și Crișana, și pe arii restrânse în Transilvania și Moldova. La altitudini mari, în special în Carpații Meridionali, vor fi precipitații mixte. Temperaturile minime se vor încadra între –2 și 9 grade, iar izolat se va forma ceață, posibil asociată cu burniță.
Pentru ziua de duminică, meteorologii anunță că înnorările vor fi în general persistente în vestul, sudul și estul țării, unde local se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări temporare în estul Munteniei și în Dobrogea, cu viteze de 50–55 km/h pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade, iar minimele între –2 și 6 grade.
Mai ales dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va forma ceață, izolat asociată cu burniță.