Nu o dată am atras atenția asupra unui impostor care de câțiva ani circulă printre noi. Numele acestui Impostor, cu I mare, este Adrian Zuckerman. Este un personaj sinistru, trimis de diliul Donald Trump în primul mandat ca să fie ambasador al României, deși el era în America un corupt, un afacerist Dar având în vedere că Donald Trump nu a avut și nu are morală și nu are pic de rușine, s-a gândit să trimite aici, la babuim, pe unul care nu avea nicio treabă.
Totuși, până la urmă, Biden a trimis un diplomat de meserie. El, așa cum a făcut și cu anularea alegerilor, și cu cazul Călin Georgescu, i-a zis băiețică, fiul lui, „tăticul, știți, mi-a dat Ghiță acolo cu Ponta, niște parale, știți, și mi-a zis că dacă puteai mai încet așa cu anularea alegerilor, că regimul de acolo e bun, garantează Victor Ponta, Sebastian Ghiță”, și marele, marele, Donald Trump a zis „bine mă, gata, hai, tot în buzunarul familiei, în conturile familiei, da?”.
Acest Zuckerman nu mai e ambasador de, nu știu, aproape, să zicem, 5-6 ani, da? A rămas în România. Bun, a rămas în România, nu știu, e român, vorbește românești, are afaceri pe aici, gagici, ibovnice, ce are el, îl privește, da? Problema este că el se dă în România de mai mulți ani drept reprezentantul Americii. Nu este reprezentantul Americii. Și în această postură de impostor categoric, favorizată de posturile mogulilor, precum Antena 3, România TV, Realitatea TV, Digi, el este folosit pentru diferite scopuri politice. A fost cel care, încă o dată precizez, pe vremea lui Ludovic Orban, ambasadorul Americii fiind, s-a dus la Vrancea și contra, sau în schimbul unor găleți de vin, unor butoaie, butelci de vin, a sprijinit adversarul PSD. Ați mai pomenit așa ceva?
După ce l-a lustruit pe Orbán, bărnescă afând afaceri, l-a lustruit pe Câțu, după aceea pe Ciucă, o dăduse și cu Bolojan… Și a început între cele două tururi o campanie împotriva suveraniștilor, lui Călin Georgescu…, vorbind în numele lui Donald Trump. Spun că, diliu fiind Donald Trump, egolatru, nu și nici nimeni nu i-a dat atenția să trimite la Departamentul de Stat sau ambasada nenorocită de aici. Să spună, bă, un punct de vedere, domnul Zuckerman este o persoană particulară, nu are nicio legătură cu statul american, dar el este chemat imediat și, domnule, vă garantez că Donald Trump, am vorbit cu Donald Trump, bă, nu înțelegeți că este un impostor, e penal, trebuia de mult arestat sau ambasada americană să se detașeze până se vorbește în numele Americi, când el este un terchea-terchea, un fripturist.
Mai merge în niște televiziuni obscure, unde se furișa pe lângă pereți, probabil având niște interese cu mogulii de acolo, de fripturisti, da. Bun. Mai nou, aseară, nenea, impostorul, se duce la Antena 3 și face pulbere numirea Ioanei Ene Dogioiu, un postul de purtător de cuvânt al Guvernului, că e o jignire adusă Americii, el vorbește în numele Americii, că se pune la îndoială parteneriatul strategic, da.
Eu nu sunt, pentru că vezi, doamne, Ioana Ene Dogioiu când era jurnalistă, nu știu ce a scris despre Donald Trump. Păi și în aceste condiții România a trebuit să rupă relatiile diplomatice cu Bucureștiul câtă vreme la Cotroceni e omului Macron și care n-are nicio treabă cu parteneriatul strategic. Dar, mă rog, păi nu știu, nu sunt un admirator al Ioanei Ene Dogioiu, este treaba ei ce face.
Am considerat că totuși, pentru un jurnalist, de riscant ceea ce a făcut ea. Dar să vii tu, impostor, și să critici, păi, Bolojan, pentru o numire și cum, nu în numele lui personal, în numele Guvernului American, în numele Americii. Nu se poate așa ceva. Până unde poate să meargă impostura unui personaj și banditismul presei românești care îl prezintă drept… Încă odată, n-are nicio treabă cu America.
E fost ambasador, dacă e fost ambasador, ce mă… Când era ambasador, i-a vârât cineva cu seringa, nu știu, un fund, i-a făcut o injecție și i-a dat ser american?. Dar cum să vorbești în numele Americii să critici Guvernul României că a numit-o pe Ioana Ene Dogioiu? Până unde poate merge această impostură?