ALEGERI PARLAMENTARE: Mesaje lipsite de consistenţă şi nicio confruntare directă, în cea mai anostă campanie la Iaşi

Mesaje puţine şi lipsite de consistenţă din partea candidaţilor, nicio confruntare directă între principalii combatanţi, dar tone de hârtie consumate pe afişe şi pliante, acesta este bilanţul celei mai anoste campanii electorale din ultimii 20 de ani pe care le-a cunoscut Iaşiul.

234 afișări
Imaginea articolului ALEGERI PARLAMENTARE: Mesaje lipsite de consistenţă şi nicio confruntare directă, în cea mai anostă campanie la Iaşi

ALEGERI PARLAMENTARE: Mesaje lipsite de consistenţă şi nicio confruntare directă, în cea mai anostă campanie la Iaşi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Încă din prima zi de campanie, atât municipiul Iaşi, cât şi judeţul s-au colorat în roşu şi galben, materialele de propagandă ale USL fiind prezente mai peste tot. Din 98 de localităţi câte numără judeţul Iaşi, 87 sunt conduse de edili PSD şi PNL, zece de reprezentanţi ai PDL, iar una - Cotnari - are primar PPDD.

ARD s-a plâns pe toată durata celor patru săptămâni de campanie că este sabotată de primarii USL. De acuzaţiile candidaţilor ARD n-a scăpat nici primarul social-democrat al Iaşiului Gheorghe Nichita. Potrivit liderilor ieşeni PDL, în fiecare din cele cinci colegii din municipiu USL e de zece ori mai "tare" decât ARD la capitolul bannere, 50 fiind ale USL şi doar cinci ale candidaţilor ARD.

USL a fost prima formaţiune care a depus cerere la primărie, astfel a sunat explicaţia reprezentanţilor municipalităţii ieşene. Drept urmare, intersecţiile principale ale municipiului au fost ocupate de USL, în timp ce ARD şi PPDD au primit locaţii mai puţin vizibile pentru montarea de bannere.

Pe arterele principale ale municipiului, USL a instalat şi bannere verticale, aproape pe fiecare stâlp. Pe bulevardul Independenţei din centrul Iaşiului, spre exemplu, pot fi observate la tot pasul pozele candidaţilor USL la Senat şi Camera Deputaţilor, respectiv Mihaela Popa şi Gheorghe Emacu.

"Este o agresiune vizuală nemaiîntâlnită şi o dovadă de nesimţire. Până şi statuia lui Mihai Eminescu cum urci Copoul este greu să o vezi, fiind acoperită de aceste figuri ilustre", a declarat în această săptămână fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, candidat ARD la Senat pe municipiu.

De altfel, confruntarea Baconschi - Popa este cea mai interesantă în mediul urban, în condiţiile în care liberala Mihaela Popa a fost, până în luna mai a acestui an, membru PDL.

Până acum, a fost mai degrabă un duel de la distanţă între cei doi, Baconschi încercând fără succes s-o provoace pe fosta sa colegă de partid la o dezbatere publică directă.

În schimb, liderii USL Iaşi Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu, dar şi candidatul USL Mihaela Popa au taxat o declaraţie făcută la Iaşi de europarlamentarul PDL Theodor Stolojan, venit să-l sprijine pe Baconschi.

Întrebat de jurnalişti cum vede tranşată dezbaterea privind viitoarea capitală regională a Moldovei, Stolojan a lansat ideea a două regiuni separate în zona de nord-est a ţării, Bucovina şi Moldova.

Mihaela Popa a taxat afirmaţia lui Stolojan, spunând că ieşenii cunosc foarte bine interesele grupării bucovineanului Gheorghe Flutur, în timp ce Teodor Baconschi a replicat că USL se duelează cu "fantoma regiunilor" în loc să prezinte soluţii pentru lipsa locurilor de muncă.

În mediul rural, campania pentru parlamentare seamănă mai degrabă cu un duel al candidaţilor pentru primării.

În colegiul Ţibăneşti, unde se duelează actualul deputat PDL Petru Movilă şi fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constantin Adăscăliţei, tema principală a campaniei o reprezintă drumurile proaste din zonă.

Fiecare dintre cei doi aruncă vina pe umerii celuilalt. Democrat-liberalul Movilă spune că în calitatea de vicepreşedinte la CJ, Adăscăliţei nu a făcut nimic timp de patru ani pentru infrastructura din colegiu. De partea cealaltă, Adăscăliţei afirmă că, dimpotrivă, deputatul Movilă nu s-a ocupat de problemele din colegiu şi că fostele guverne PDL nu au alocat suficienţi bani Iaşiului.

Întrebat cum va asfalta drumurile dacă va câştiga mandatul de deputat, Adăscăliţei a recunoscut că deputatul poate face doar lobby pentru un proiect de infrastructură, atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Guvern, pentru alocarea de fonduri.

La Iaşi nu lipsesc nici bănuielile privind existenţa unor blaturi, formulate chiar în interiorul partidelor.

În colegiul unde candidează deputatul PNL Relu Fenechiu, microbuzele aparţinând firmei de transport a consilierului judeţean PDL Vasile Toma au lipite pe geamuri afişele reprezentantului USL. Explicaţia democrat-liberalului este aceea că la mijloc este un contract comercial, adăugând că sunt lucruri distincte, el fiind persoană fizică, iar firma persoană juridică.

În timp ce la USL obiectivul fiecărui candidat social-democrat sau liberal este să obţină 50 la sută plus din voturi, la ARD sau PPDD ţinta fiecărui competitor este să obţină mai multe voturi decât colegii săi candidaţi din celelalte colegii.

Actualul senator PDL Dumitru Oprea, candidat ARD în municipiul Iaşi, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are indicii privind existenţa unor blaturi, fără însă a preciza care ar fi acestea.

"Sigur că există bănuieli, inclusiv pe mediul urban, dar mă feresc să dau nume", a afirmat democrat-liberalul.

Niciun candidat USL nu a organizat vreo conferinţă de presă întreaga campanie şi nu a participat la vreo dezbatere cu ceilalţi competitori politici. De altfel, şeful PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a spus, în debutul campaniei, că aceeaşi strategie a abordat-o şi el în campania de la locale.

"N-am vrut să particip la dezbateri televizate cu contracandidaţii mei la primărie. Dacă aş fi făcut-o, atunci măcar unul dintre ei, nişte căţeluşi, ar fi devenit dulău. De ce să le ofer şansa asta?", a explicat Nichita.

Cel puţin la Iaşi lipsa confruntărilor directe a transformat campania electorală într-o competiţie anostă, parcă lipsită de miză.

Din acest motiv, unii candidaţi au încercat tot felul de metode pentru a se face cunoscuţi. Grigore Crăciunescu (USL) a împărţit alegătorilor integrame, cu chipul său pe câteva pagini, dar şi o revistă având ca titlu «Femeia Alege». Revista conţine inclusiv reţete de dulciuri, precum şi rubrica «Bărbaţi la cratiţă», care cuprinde şi o fotografie a candidatului USL în timp ce găteşte.

Demersul său a fost ironizat de contracandidatul de pe acelaşi colegiu, Cristina Dobre (ARD), care a precizat că reprezentantul USL "nu pare priceput la astfel de treburi".

Sloganul care a stârnit nu doar cele mai multe controverse, ci şi multe zâmbete, este cel al candidatului PER într-un colegiu rural, Gabriel Rădună: "Fur mai puţin ca ei!".

"Toţi candidaţii se prezintă oameni cinstiţi, dar realitatea este cu totul alta. Dacă aş spune că nu fur, nu aş fi crezut. Dacă aş spune că fur, aş trece drept un candidat neserios. De aceea, spun doar atât: Fur mai puţin ca ei", a motivat Rădună.

Când vine vorba de banii cheltuiţi în campanie, candidaţii se feresc să precizeze cât au investit.

"Nu cred că am băgat mai mult de cinci mii de euro. Banii s-au dus pe pliante şi afişe. Sunt suficient de cunoscut. Am preferat întâlnirile directe", a precizat Marius Spînu, candidat ARD.

În schimb, majoritatea candidaţilor ieşeni ai USL, ARD şi PPDD sunt activi pe reţelele de socializare, unde sunt postate sute de fotografii făcute pe străzi, în timpul întâlnirilor cu alegătorii.

La acest capitol, fiecare candidat se laudă că a dat mâna cu mii de oameni şi că a petrecut zilnic ore întregi prin pieţe, parcuri şi magazine.

Rămâne însă de văzut câţi dintre cei care vor ieşi duminică parlamentari vor reveni în stradă şi după alegeri, măcar o oră pe săptămână, pentru a fi prezenţi la reîntâlnirea cu alegătorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici