Alina Gorghiu: Puteam avea şi 20 de candidaţi. Dacă vom avea un vot peste PSD, obiectivul e atins

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a criticat, miercuri,"atacurile virulente" care i-au fost aduse lui Marian Munteanu, afirmând că au fost făcute din dorinţa ca PNL să rămână fără candidat propriu,lucru care nu se va întâmpla "în grădina PNL" şi că nu este relevant câte candidaturi au avut liberalii.

410 afișări
Imaginea articolului Alina Gorghiu: Puteam avea şi 20 de candidaţi. Dacă vom avea un vot peste PSD, obiectivul e atins

Alina Gorghiu: Puteam avea şi 20 de candidaţi. Dacă vom avea un vot peste PSD, obiectivul e atins

"Am sesizat de o săptămână atacuri care au avut virulenţa atacurilor din 1990, aceeaşi virulenţă, acelaşi interese în spate. O dorinţă de a face ca PNL să rămână fără candidat propriu. Îi asigur pe cei care au avut această dorinţă ca acest lucru nu se va întâmpla în grădina PNL", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

PNL va colabora cu Marian Munteanu în continuare, „proiectul rămâne comun”, a afirmat Alina Gorghiu, mulţumindu-i lui Marian Munteanu că "nu a lăsat să fie prejudiciată unitatea PNL".

Alina Gorghiu a afirmat că nu este relevat numărul candidaţilor pe care PNL i-a susţinut la Primăria Capitalei.

"Pentru mine nu este relevant câte candidaturi a avut PNL, putea să aibă şi 20. Dacă la sfârşit când tragem linie avem un vot peste PSD obiectivul a fost atins", a afirmat Gorghiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici