Bădălău, numărul 2 în PSD, SCRISOARE către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democraţiei | DOCUMENT/ Ce spune Liviu Dragnea - Mediafax

Bădălău, numărul 2 în PSD, SCRISOARE către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democraţiei | DOCUMENT/ Ce spune Liviu Dragnea

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a transmis o scrisoare liderilor partidului în cadrul şedinţei Comitetului executiv de luni, în care a precizat că PSD a acceptat suspendarea democraţiei interne, lucru pe care îl consideră o eroare care trebuie asumată de formaţiune. Bădălău, a declarat însă, după şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că nu poate analiza activitatea liderului social-democrat la cârma formaţiunii, dar că este loc de mai bine. UPDATE: Dragnea, despre scrisoarea lui Bădălău: Un document bun, care va fi discutat alături de alte propuneri.

4935 afişări

Imaginea articolului Bădălău, numărul 2 în PSD, SCRISOARE către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democraţiei | DOCUMENT/ Ce spune Liviu Dragnea

Bădălău, numărul 2 în PSD, despre activitatea lui Dragnea: Nu pot să analizez, dar e loc de mult mai bine/ SCRISOAREA către liderii partidului | DOCUMENT

„Nu pot să analizez eu activitatea domnului preşedinte. Nu îmi permit. E loc de mai bine, atâta pot să spun. E loc de mult mai bine”, a răspuns Bădălău, întrebat cum analizează activitatea lui Dragnea în fruntea PSD.

Bădălău a adăugat că are o relaţie de colegialitate cu Liviu Dragnea şi că acesta ar trebui să rămână în continuare la conducerea PSD. „Avem un preşedinte ales, un preşedinte care a câştigat alegerile în fruntea partidului, care e respectat şi în continuare considerăm că în continuare trebuie să rămână în fruntea partidului”, a spus liderul executiv al PSD.

 

Întrebat dacă vizează să fie noul preşedinte al PSD, Bădălău a negat. „Aşa cum vă spuneam, avem un preşedinte cu care eu am o relaţie foarte bună, îmi este prieten, îl respect şi îl susţin în continuare.

De asemenea, Niculae Bădălău a susţinut că a făcut o propunere pentru un viitor Congres al PSD, considerând că e necesar ca partidul să stabilească un candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2019. „Un eventual congres nu schimbă nimic. Într-un congres nu putem face alegeri. Am făcut această propunere (cu privire la Congres - n.r.). Nu există termen. Indiferent de termen, trebuie să stabilim o listă de candidaţi care să fie analizaţi. Eu vreau o listă de candidaţi care să fie promovaţi în partid”, a subliniat Bădălău.

Întrebat dacă Dragnea poate fi o propunere, din cauza problemelor penale, Bădălău a răspuns: „Sigur. E preşedintele partidului. Da, are şanse. Aşa cum a câştigat alegerile parlamentare, poate câştiga şi alegerile prezidenţiale”, a precizat liderul executiv al PSD.

În ceea ce îl priveşte pe premierul Mihai Tudose, Bădălău a susţinut că acesta are toată susţinerea partidului pentru aplicarea programului de guvernare. „Echipa lui Mihai Tudose e o echipă extrem de bună, eu nu vreau să îi dau sfaturi, dar în clipa asta chiar cred că România are un premier bun”, a adăugat Bădălău.

Dragnea, întrebat despre relaţia sa cu Tudose şi Bădălău: Una foarte bună, neschimbată

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că relaţia sa cu premierul Mihai Tudose şi cu preşedintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, este una ”foarte bună”, precizând că nu consideră că ar avea de ce să-şi depună mandatul din funcţia de lider al partidului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a catalogat relaţia sa cu premierul Mihai Tudose şi cu preşedintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, ca fiind ”foarte bună”.

”Din partea mea este o relaţie neschimbată şi înainte de noul guvern şi după… Eu nu am nicio problemă”, a adăugat Dragnea.

El a mai spus că simte reciprocitate din acest punct de vedere.

”Deocamdată nu am văzut altceva”, a mai spus preşedintele PSD.

”De ce aş face-o? (…) S-a tot discutat despre asta. Am tot discutat în partid până când m-am plictisit şi eu şi colegii mei de asta. Aşa că nu mai vorbesc”, a spus Dragnea, întrebat în ce condiţii şi-ar depune mandatul din fruntea PSD.

Întrebat dacă simte aceeaşi susţinere din partea colegilor de partid, liderul PSD a răspuns scurt: ”Cam da”.

Referindu-se la modificarea statutului, el a susţinut că românii nu aşteaptă din partea social-democraţilor astfel de discuţii, ci dacă ”şi în 2018 continuă să adopte măsurile guvernamentale şi legile care fac viaţa mai bună şi aduc bunăstare”.

Dragnea, despre scrisoarea lui Bădălău:Un document bun,care va fi discutat alături de alte propuneri

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că scrisoarea lui Niculae Bădălău, preşedinte executiv al partidului, este ”un document bun”, care va fi discutat la următoarea şedinţă a CExN, alături de alte ”puncte de vedere”.

”Eu am apucat să mă uit puţin pe ea, dar nimeni nu putea să o analizeze. E un document bun, care face parte dintr-un set de documente, care poate fi adoptat la CEX-ul de la Iaşi, atât în cee ace priveşte activitatea partidului, funcţionarea partidului, înfiinţarea departamentelor, despre modul cum o să funcţionăm şi să ne organizăm în 2018. Este un document bun, un punct de vedere al dlui Bădălău”, a declarat Liviu Dragnea, referindu-se la scrisoarea preşedintelui executiv al partidului, Niculae Bădălău.

El a mai spus că scrisoarea lui Bădălău va fi discutată la următoarea şedinţă a CExN, care se va desfăşura la sfârşitul lunii, la Iaşi, alături de ”alte puncte de vedere, de alte propuneri”.

”Nici dl Bădălău nu a spus că e de necompletat”, a adăugat Dragnea, întrebat dacă vor mai fi şi alte puncte de vedere ale unor lideri PSD.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a transmis o scrisoare liderilor partidului în cadrul şedinţei Comitetului executiv de luni, în care a precizat că PSD a acceptat suspendarea democraţiei interne, lucru pe care îl consideră o eroare care trebuie asumată de formaţiune.

„Este un proiect politic vizavi de anul 2018 care e un an preelectoral, considerând că colegii mei o vor analiza şi la CEx-ul următor o vom discuta. În 2019 avem două rânduri de alegeri, sunt extrem de multe lucruri, le-am scris acolo. Să o adoptăm ca un program politic pentru perioada următoare, în care am tras nişte semnale de alarmă vizavi de partea politică a partidului, atât”, a declarat Bădălău, după şedinţa conducerii PSD.

„Vă supun atenţiei o serie de provocări şi posibile soluţii la acestea, având credinţa că doar împreună putem reuşi. 1. Renaşterea democraţiei interne din PSD: dialog, transparenţă, responsabilitate. Pas cu pas, partidul nostru a acceptat suspendarea democraţiei interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm: PSD şi-a demis propriul guvern prin moţiune de cenzură; decizii economice majore, precum impozitul pe gospodărie, au fost anunţate şi apoi abandonate; fluiditatea schimbării în funcţiile ministeriale este prea mare pentru ca un guvern să poată cu adevărat performa; nu toţi cei care au devenit miniştri erau cunoscuţi în partid sau recunoscuţi profesional în domeniile respective pentru a merita un loc în guvern”, se arată în scrisoarea lui Bădălău.

Bădălău atrage atenţia că aceste erori şubrezesc încrederea cetăţenilor în PSD.

„Primul pas este să considerăm legitime şi opiniile cu care nu suntem de acord, să abandonăm iluzia falselor unanimităţi. Pasul al doilea este punerea în funcţiune a mecanismelor statutare pentru conducerea colectivă a partidului.

Scrisoarea numărului 2 din PSD către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democraţiei

„Pas cu pas, partidul nostru a acceptat suspendarea democraţiei interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm:

-PSD şi-a demis propriul guvern prin moţiune de cenzură,

- decizii economice majore, precum impozitul pe gospodărie, au fost anunţate şi apoi abandonate,

- fluiditatea schimbării în funcţiile ministeriale este prea mare pentru ca un guvern să poată cu adevărat performa,

- nu toţi cei care au devenit miniştri erau cunoscuţi în partid sau recunoscuţi profesional în domeniile respective pentru a merita un loc în guvern.

Toate acestea slăbesc încrederea cetăţenilor în partidul nostru, iar cauza principală este tocmai şubrezirea democraţiei interne”, se arată în mesajul către membrii PSD.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BĂDĂLĂU ,
PSD ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.