Băsescu, politicienilor maghiari: Oricine poate fi EXPULZAT în plin sejur, dacă nu respectă legile

Publicat: 13 03. 2014, 18:53
Actualizat: 29 03. 2020, 23:03

Şeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari „să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României”.

El a precizat că măsuri vor fi anunţate vineri de Ministerul de Interne.

„Obiectivul nostru este că oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declaraţii care contravin Constituţiei României, statului de drept şi comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor ţări”, a mai spus Traian Băsescu.

El i-a transmis un mesaj şi liderului Jobbik, Vona Gabor: „Să fie convins domnul preşedinte al Jobbik că îi ştim foarte bine activitatea politică”.

Preşedintele Traian Băsescu a avut, joi, o şedinţă de lucru inclusiv pe tema „problemei maghiare”, cu premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, reprezentanţii serviciilor de informaţii şi ai Ministerului de Externe.