Boc: În PSD nu există autoritate şi decizie

Publicat: 22 02. 2008, 13:57
Actualizat: 05 11. 2012, 16:24

"Ne-am fript de atâtea ori cu promisiunile lor de moţiune de cenzură, care fie s-au transformat în moţiuni simple, fie s-au dezumflat peste noapte, fie nu au mai fost susţinute de majoritatea membrilor PSD cu drept de vot în Parlament, încât îmi este greu să cred că o decizie luată în forul lor va fi şi votată în Parlament”, a declarat Boc, vineri, într-o conferinţă de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, în PSD "nu există autoritate şi decizie, ci există doar curente în interiorul PSD, există doar şantaj la adresa PNL pentru a obţine diverse funcţii şi bani publici pentru administraţiile PSD, încât deciziile PSD cu greu pot fi luate în considerare oricare ar fi ele”.

Legat de o posibilă revenire a lui Adrian Năstase în fruntea PSD, Boc a spus doar că PSD îşi face analiza rezervelor de cadre pe care le are, iar acestea sunt foştii titulari.