Boc: PNL a pus basca lui Iliescu pe valorile şi principiile liberale

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, după o dezbatere privind liberalismul, că prin acordul pe care l-au încheiat PNL, PSD şi UDMR, liberalii au pus basca pe tot ceea ce înseamnă valorile şi principiile de dreapta.

16 afișări
Imaginea articolului Boc: PNL a pus basca lui Iliescu pe valorile şi principiile liberale

Boc: PNL a pus basca lui Iliescu pe valorile şi principiile liberale (Imagine: Mediafax Foto)

"Nici Mircea Geoană, nici Crin Antonescu, nici Marko Bela, nici Emil Boc nu au dreptul să facă acţiuni de brokeraj, tranzacţii cu votul. Românii sunt cei care trebui să îşi decidă preşedintele, iar faptul că cei pe care i-am menţionat nu au învăţat nimic din lecţia referendumului (pentru demiterea preşedintelui, n.r.) , când au primit de la români un vot de blam în proporţie de peste 75%. Acest lucru este pe cale să se întâmple din nou, în 6 decembrie", a spus Boc.

El a întrebat cum va mai putea PNL să apere cota unică "de sub basca lui Iliescu".

"Vedem cum PNL-ul pune basca lui Iliescu pe tot ceea ce înseamnă valori şi principii liberale în ceastă ţară şi pregătesc coaliţia majorării taxelor şi impozitelor, în detrimentul românilor. Cum credeţi că va mai putea PNL-ul să apere cota unică de sub basca lui Iliescu? Cum credeţi că liberalii vor putea apăra nemajorarea TVA-ului sub aceeaşi bască a lui Ion Iliescu şi a PSD-ului sau românii să fie apăraţi de deciziile arbitrare ale PSD-ului?", a continuat el.

Liderul PDL s-a referit şi la sloganul lui Crin Antonescu din campanie. "Cum crede Crin Antonescu că va putea impune o Românie de bun simţ când deja au trecut două zile de la alegeri şi nimeni nu mai vorbeşte de eliminarea pensiilor parlamentarilor. Toţi sunt preocupaţi nu de o Românie de bun simţ, ci de o Românie benefică pentru câţiva lideri de la PSD şi PNL", a spus el.

Întrebat dacă PDL este în acest moment un partid izolat, Boc a spus că aceeaşi replică a auzit-o şi la referendumul de demitere a preşedintelui.

"PDL nu este izolat faţă de români. Nu avem niciun fel de probleme. Preşedintele Traian Băsescu va câştiga alegerile în turul doi", a adăugat el.

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că declaraţia lui Antonescu despre refuzul de a-l susţine pe Traian Băsescu în turul II este o eroare a unui politician tânăr, afirmând că "Brătianu s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că Iliescu a pus basca pe capul liberalilor".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că PNL a decis să îl susţină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dacă se va negocia şi semna un acord bazat pe principii liberale.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, marţi, "decizia unanimă" a forurilor de conducere ale PSD şi Alianţei PSD+PC de a semna un acord de colaborare politică cu PNL, în sensul formării unei majorităţi şi a unui Guvern condus de Klaus Iohannis, salutând totodată susţinerea de către liberali a candidaturii sale la Preşedinţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici