Boc şi-a depus mandatul la Preşedinţie şi la Parlament şi a avut discuţii cu Băsescu

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că şi-a depus mandatul atât la preşedintele României, cât şi la Parlament.

1630 afişări
Imaginea articolului Boc şi-a depus mandatul la Preşedinţie şi la Parlament şi a avut discuţii cu Băsescu

Boc şi-a depus mandatul la Preşedinţie şi la Parlament şi a avut discuţii cu Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Întrebat ce a discutat la Cotroceni, Emil Boc a spus: "Am îndeplinit regulile procedurale, am depus mandatul atât la preşedinte, cât şi la Parlament. Potrivit Constituţiei, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului şi, în consecinţă, am depus mandatul Guvernului la Parlament şi pentru că am fost nominalizat de preşedinte, l-am depus şi la preşedinte".

Emil Boc a mai declarat că speră ca gestul său privind demisia din funcţia de premier "să nu fie ignorat de Parlament", iar Legislativul "să treacă rapid un nou guvern pentru că ţara are nevoie de continuitate".

Întrebat ce variante ia în calcul PDL, Emil Boc a spus că va discuta cu colegii "toate soluţiile posibile".

"Vom discuta cu colegii toate soluţiile posibile, important este un lucru acum: am luat această decizie, aşa cum am spus, pentru a detensiona situaţia politică şi socială şi pentru a apăra stabilitatea economică a ţării atât de greu câştigată de către români", a precizat Boc.

El a mai spus că nu se agaţă de putere şi crede "în maturitatea Parlamentului". "Am spus că nu mă agăţ de putere şi sper şi cred în maturitatea Parlamentului să treacă rapid un nou guvern, pentru că ţara are nevoie de continuitate şi asceastă creştere economică pe care o avem să se convertească cât mai repede şi în buzunarele românilor. Sper ca gestul meu să nu fie ignorat de Parlament", a adăugat Emil Boc.

El a evitat să răspundă unei întrebări legate de posibilitatea numirii unui premier tehnocrat. "De aici înainte, discutăm politic", a fost răspunsul lui Emil Boc.

Emil Boc a sosit la şedinţa BPN al PDL cu întârziere de aproape o oră.

Premierul Emil Boc a mers la Palatul Cotroceni, unde şi-a depus mandatul la Preşedinţie şi a avut discuţii cu preşedintele Traian Băsescu privind strategia legată de PDL şi de formarea viitorului guvern, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

El urmează să meargă la sediul PDL, unde era anunţată pentru ora 11.00 şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului şi unde se află toţi ceilalţi lideri ai PDL.

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie.

"Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine, contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării", a spus Boc.

El a făcut apel către clasa politică pentru a trece rapid prin Parlament un nou guvern şi a mulţumit atât preşedintelui Traian Băsescu, pentru un "parteneriat corect în interes public", cât şi foştilor şi actualilor miniştri din mandatul său.

Premierul a declarat ulterior presei că din punct de vedere procedural urmează să depună mandatul Guvernului atât la Preşedinţie, cât şi la Parlament în perioada imediată.

"Din acest moment îl voi depune, pe căile procedurale şi instituţionale, la preşedinte şi la Parlament", a spus Boc.

Liderul PSD a declarat, pentru MEDIAFAX, că a primit un telefon de la Administraţia prezidenţială prin care i se comunica faptul că, în urma anunţului premierului Emil Boc privind depunerea mandatului, obiectul consultărilor cu şeful statului se schimbă.

De asemenea, lui Victor Ponta i s-a comunicat faptul că noile consultări nu vor mai avea loc la aceeaşi oră la care fuseseră anunţate iniţial şi că urmează ca opoziţia să fie informată asupra noii invitaţii la discuţii cu şeful statului.

La ora transmiterii acestei ştiri, liderii USL aşteaptă la sediul Uniunii să le comunice Administraţia prezidenţială noile invitaţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici