Bogdan Ivan rupe tăcerea despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: „N-aveam nevoie să vină americanii să-mi spună că Bolojan e o catastrofă”
Ivan a declarat, duminică, la Antena 3 CNN, că discuțiile sale cu oficialii americani au vizat Coridorul Vertical și cooperarea în domeniul energiei și a susținut că a cerut Guvernului un mandat explicit pentru continuarea negocierilor, fără să-l primească.
Ivan: „N-aveam nevoie să vină americanii să-mi spună mie și domnului Grindeanu că Ilie Bolojan e o catastrofă”
Bogdan Ivan a respins, la Antena 3 CNN, orice legătură între contactele sale cu oficialii americani și decizia PSD de a contribui la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Declarațiile vin în contextul scandalului declanșat de informațiile publicate de The Wall Street Journal privind afirmații atribuite ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle. În urma controversei, deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat că a formulat o plângere penală pentru trădare împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan.
„Ca să fie foarte clar, n-aveam nevoie să vină americanii să-mi spună mie și domnului Grindeanu că Ilie Bolojan e o catastrofă pentru economia României și că trebuie să plece acasă. Asta o știam noi, fiecare dintre noi, alături cu 80% dintre români”, a declarat Bogdan Ivan.
Întrebat dacă PSD a solicitat în vreun fel acceptul americanilor pentru înlăturarea Guvernului Bolojan, Ivan a negat categoric.
„Noi, în PSD, n-avem nevoie să ne spună cineva că avem voie să facem ceva sau n-avem voie. Am făcut o consultare internă cu 5.000 de aleși locali ai Partidului Social Democrat. Am vorbit în fiecare zi cu oamenii din Bistrița, cei care m-au votat și m-au trimis să merg acolo. Trebuia să-i întreb pe americani, să-mi cer voie ca să pun moțiune împotriva lui Ilie Bolojan și să-l dăm jos, așa cum așteptau 80% dintre români?”, a afirmat fostul ministru.
Ce spune Ivan că a discutat cu ambasadoarea SUA
Bogdan Ivan a susținut că discuțiile oficiale pe care le-a purtat cu reprezentanți americani au avut ca temă mandatul său de ministru al Energiei și proiectele energetice comune.
„Singurele discuții pe care le-am avut oficial, într-un cadru oficial, atât cu ambasadorul SUA în România, cât și cu cel în Grecia, au fost cele legate de mandatul pe care l-am avut ca ministru al Energiei, în baza acelui acord pe care l-ați menționat dumneavoastră mai devreme, semnat de către cei doi, Alexandru Nazare și Cristian Bușoi, în Grecia, care trebuia să-l implementez mai departe din partea Guvernului României”, a declarat Ivan.
Fostul ministru a oferit explicații și despre întâlnirea de la București la care au participat, între alții, Sorin Grindeanu și ambasadoarea Kimberly Guilfoyle.
„În acea perioadă a avut loc la București conferința The Economist, care a avut ca speaker pe mine, pe doamna ambasador și foarte mulți alți oameni de afaceri din toată Europa Centrală și de Est. La finalul acelei întâlniri am primit invitația cordială din partea domniei sale de a participa la o cină, în care am discutat aspecte care țin de viitorul omenirii, care țin de Coridorul Vertical, aspecte tehnice, care n-au avut nicio legătură cu situația politică din țara noastră”, a susținut Ivan.
El a insistat că decizia privind o moțiune de cenzură nu avea nevoie de aprobarea vreunui stat străin.
„Și o mai spun încă o dată foarte explicit. N-am nevoie, eu ca parlamentar, să-mi cer voie din partea niciunui alt stat ca să pun o moțiune de cenzură împotriva unui premier care a adus România în groapă din punct de vedere economic. E interzis să te întâlnești cu cineva la o cină? Un oficial al statului american, ca să ne înțelegem foarte bine, la o discuție privată în țara noastră? Nu știu să fie ilegal acest lucru, nu știu să fie interzis”, a spus Bogdan Ivan.
Ivan spune că a cerut Guvernului un mandat pentru negocierile privind gazele
O parte importantă a declarațiilor fostului ministru a vizat memorandumul privind participarea României la proiectul energetic și posibilitatea tranzitării gazelor prin infrastructura românească.
Ivan a afirmat că una dintre variantele analizate ar fi permis României să obțină venituri importante din tranzit.
„Acel memorandum prevedea faptul că România o să intre în discuții cu cei din SUA să analizeze oportunitatea de tranzit de gaze naturale prin țara noastră, care ar fi adus cel puțin 250 de milioane de euro profituri clare către compania Transgaz, care este acționată în majoritate de statul român, sau varianta B, în care România să fie hub regional, în care să facă și achiziții de gaze, să le vândă companiilor românești și, dacă este cazul, să le vândă mai departe către statele vecine”, a explicat fostul ministru.
Ivan susține că, pe măsură ce se apropia termenul de 90 de zile prevăzut pentru acest demers, a solicitat Executivului instrucțiuni explicite privind continuarea discuțiilor.
„Eu, la rândul meu, fiind desemnat pe subiect ca ministru al Energiei, în timpul în care știam că statul român a angajat discuții foarte clare cu guvernul american, apropiindu-se scadența de 90 de zile, am cerut date foarte clare și un mandat explicit din partea Guvernului României să începem discuții. Sau măcar să spunem: începem să vorbim cu voi dacă ne interesează avantajul României sau nu ne interesează și spunem clar: nu, nu vrem să tranzităm gazele americane prin România, nu vrem să diversificăm sursele de aprovizionare, ca să știm ce le spunem oficial acelor oameni”, a declarat Ivan.
„Am trimis inclusiv adresă oficială către premierul României”
Fostul ministru susține că solicitarea sa a fost transmisă inclusiv în scris premierului de la acel moment.
„Pentru că nu era vorba de un ministru, ci era vorba de Guvernul României, care era în raport cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. Iar din discuțiile care au fost, eu am cerut un mandat explicit din partea Guvernului, pe care nu l-am primit. Am trimis inclusiv adresă oficială către premierul României, prin care am solicitat scris un mandat (…) cu mandate explicite din partea Guvernului României, pe care nici până în timpul în care mi-am dat demisia, nu l-am primit”, a afirmat Ivan.
Întrebat ce răspuns ar fi primit de la Ilie Bolojan, fostul ministru a relatat: „Iar în momentul în care am cerut un mandat explicit, domnul Bolojan a spus: «Hai că mai vedem»”.
„Mai vedem, mai vedem, da. Eu respect foarte mult ierarhia statului român, dar nu pot să ajung în situația în care eu sunt responsabil de un anumit subiect care a fost decis de altcineva. Eu sunt în situația în care trebuie să răspund da sau nu sau să încep o negociere, dar eu nu am un mandat explicit din partea Guvernului pentru a purta aceste negocieri. Din acest motiv, am ajuns să cer, prin documente scrise, un mandat din partea Guvernului României”, a continuat Bogdan Ivan.
„Nimeni nu ne-a forțat să cumpărăm nimic”
Ivan a respins și afirmațiile potrivit cărora partea americană ar fi impus României achiziționarea unor cantități de GNL.
„Deci, ca să fim foarte expliciți, nimeni nu ne-a forțat să cumpărăm nimic, nici să tranzităm nimic. Au fost discuții oficiale, exploratorii. Nu s-au discutat termeni și sub nicio formă nu s-a vorbit vreodată de obligația privată de a face ceva în numele României, ca să fim foarte expliciți”, a declarat fostul ministru.
Potrivit acestuia, discuțiile nu ajunseseră nici măcar în etapa negocierii unui preț sau a condițiilor comerciale.
„Nu au fost discuții referitoare la prețuri (…) pentru că nu s-au negociat aceste lucruri. Deci noi nici măcar n-am ajuns să vorbim despre prețuri, despre condiții de livrare (…). Nimeni din guvernul american sau din altă parte nu ne-a cerut să facem un lucru care să fie în dezavantajul României”, a afirmat Ivan.
Argumentul lui Ivan: România ar fi câștigat din tranzitul gazelor
Bogdan Ivan susține că interesul său pentru proiect a fost legat de poziționarea României drept rută regională de tranzit.
„Din contră, noi am fost cei care eram interesați ca gazele care ajung din Grecia, prin Bulgaria, prin România, către Ucraina, către Republica Moldova, către Slovacia, către Ungaria, să treacă pe la noi, să plătească tarife de transport, în așa fel încât România să încaseze sute de milioane de euro din tranzitul acestor gaze naturale”, a spus fostul ministru.
Ivan a argumentat și că existența unor surse suplimentare de gaze ar fi putut crește oferta regională și reduce presiunea asupra prețurilor, inclusiv după intrarea în producție a gazelor din Neptun Deep. El a invocat necesarul viitoarei centrale de la Mintia și consumul regional drept argumente pentru diversificarea surselor.
Ivan: America a demonstrat că este un partener corect
Întrebat dacă au existat opoziții față de aducerea gazului american în regiune, Ivan a spus că nu a existat o poziție oficială în acest sens, dar a susținut că apariția unei surse alternative de aprovizionare ar afecta interesele altor furnizori.
„În mod oficial, nu, dar în același timp, prin anumiți oameni aflați în diferite poziții, plus printr-o campanie de linșaj mediatic adresată tot mie, vreo trei-patru luni de zile, tot pe același subiect, este evident că acel lucru nu a apărut de la sine și este evident că în timpul în care tu reușești să aduci o altă alternativă de furnizare a gazelor într-o anumită regiune europeană, cineva pierde. Și cine pierde în primul rând, pierde Federația Rusă”, a afirmat Ivan.
Fostul ministru a continuat susținând că Europa nu ar trebui să pună pe același plan Rusia și Statele Unite în privința securității energetice.
„Europa, pentru a putea să-și reducă dependențele, nu poate să pună pe picior de egalitate Federația Rusă, care a ajuns să șantajeze prin furnizare de hidrocarburi și gaze întreaga Europă, cu America, care a demonstrat că este un partener oficial, un partener corect în statele europene, care evident că nu poate să-i dea gazele gratuite”, a spus Bogdan Ivan.
Ivan amenință cu acțiuni în instanță
Bogdan Ivan a respins acuzațiile formulate împotriva sa și a lui Sorin Grindeanu și a anunțat că discută cu avocații săi posibilitatea unor acțiuni în justiție.
„Iar toți acești oameni care vin cu acuzații în spațiul public, fără să aibă nicio bază pentru ceea ce fac, să se pregătească, pentru că și eu acum sunt cu avocații mei și e foarte probabil să-i dau în judecată pentru a proba toate aberațiile pe care le-au spus în spațiul public și despre mine, și despre președintele Sorin Grindeanu”, a declarat Ivan.
Fostul ministru a respins și informațiile potrivit cărora România s-ar fi angajat să cumpere GNL american la un cost mult mai mare decât alternativele disponibile.
„Nu a fost discuție, nu s-a ajuns la această discuție legată de prețuri și legată de modul în care să fie făcute potențiale achiziții. S-au calculat scenarii, dar nu s-a ajuns până acolo, pentru că România trebuia să dea un răspuns în baza unui memorandum pe care România și-a asumat că vrea să facă parte din acest proiect în care mai erau parte alte nouă state din Europa Centrală și de Est”, a declarat Bogdan Ivan.